Ce este un sistem alimentar sustenabil și cum îl obținem 

Națiunile Unite au raportat că numărul persoanelor afectate de foamete la nivel global a crescut la aproximativ 828 de milioane în 2021, marcând o creștere de aproximativ 46 de milioane față de 2020 și 150 de milioane de la începutul pandemiei. Acest lucru indică un fundal împotriva căruia eforturile de eliminare a foamei, insecurității alimentare și malnutriției trebuie intensificate.

În plus, s-a constatat că până la 783 de milioane de persoane s-au confruntat cu foametea la nivel mondial în 2022, din cauza factorilor precum pandemia COVID-19, șocurile meteorologice repetate și conflictele. Acest lucru reprezintă o creștere de 122 de milioane de persoane comparativ cu 2019, indicând o provocare semnificativă în atingerea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă de a pune capăt foametei.

Tranziția către un sistem alimentar sustenabil poate juca un rol esențial în rezolvarea multor dintre problemele asociate cu securitatea alimentară, nutriția, sănătatea publică și sustenabilitatea mediului.

Pentru a afla ce înseamnă un sistem alimentar sustenabil și cum îl putem obține, am discutat cu Roxana Triboi,  consultant și cercetător în politici și strategii alimentare.  

Cum ai ajuns să te implici în sistemul alimentar? 

Ca Doctor în arhitectură urbană și specialist european în planificare alimentară, m-am axat pe dezvoltarea unei viziuni inovatoare și sustenabile asupra modului în care sistemele alimentare locale pot fi integrate în logica de dezvoltare locală. 

Inspirată de copilăria mea petrecută între tradiția rurală românească și dinamica urbană a Bucureștiului, mă dedic promovării unui echilibru între dezvoltare și conservarea naturii. Munca mea îmbină expertiza în urbanism și arhitectura peisajului cu pasiunea pentru sustenabilitate, visând la comunități urbane și rurale unde oamenii și natura coexistă în armonie.

Am contribuit la evaluarea Agendei Urbane Europene pe tematica alimentației și am colaborat la proiecte inovatoare, precum dezvoltarea Food Hubs în Franța și inițierea grădinilor comunitare sustenabile. Ca manager de strategie alimentară pentru Sectorul 6 din București și coordonator al programului AESOP4food pe planificare sustenabilă alimentară, sunt angajată în proiecte ce vizează integrarea sustenabilității și biodiversității în planificarea teritorială, subliniind importanța accesului echitabil la alimente de calitate.

Prin cercetare și implicare profesională, îmi propun să influențez politici și strategii care să consolideze sustenabilitatea, reziliența alimentară și calitatea vieții. Cred în colaborarea transdisciplinară pentru a adresa complexitatea nevoilor societății contemporane, promovând o abordare integrată și participativă în planificarea alimentară teritorială.

Cum arată un sistem alimentar sustenabil (sau rezilient)? 

Un sistem alimentar sustenabil, sau mai degrabă rezilient, este un concept care cuprinde o viziune holistică asupra modului în care producem, distribuim, consumăm mancarea și gestionăm deșeurile alimentare. Termenul de „reziliență” este poate mai adecvat, deoarece accentuează capacitatea sistemului de a se adapta și a prospera în fața schimbărilor și provocărilor, cum ar fi schimbările climatice, pierderea biodiversității și presiunile socio-economice.

În mod ideal, un sistem alimentar rezilient ar trebui să fie:

Local și sezonier: Promovează producția și consumul de alimente locale și sezoniere, reducând astfel amprenta de carbon asociată transportului pe distanțe lungi și sprijinind economiile locale. Acest lucru contribuie la menținerea unui ciclu ecologic echilibrat și la valorificarea varietății naturale a produselor în diferite perioade ale anului.

Divers și integrat: Sistemul ideal valorizează diversitatea culturală și biologică, integrând diverse metode de agricultură (cum ar fi agroecologia, permacultura și agricultura regenerativă) pentru a crea sisteme alimentare robuste care să poată rezista schimbărilor climatice și să promoveze biodiversitatea.

Accesibil și echitabil: Asigură accesul la alimente nutritive, de calitate, la prețuri accesibile pentru toți membrii societății, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Acest lucru implică sprijinirea micilor producători și fermieri, precum și asigurarea unor condiții de muncă echitabile în întreg lanțul alimentar.

Eficient și minimalizator al deșeurilor: Optimizează utilizarea resurselor (apă, sol, energie) și minimizează deșeurile prin practici precum reciclarea nutrienților, compostarea și transformarea resturilor alimentare în resurse valoroase. Sistemele de distribuție trebuie, de asemenea, să fie eficiente pentru a reduce pierderile și risipa alimentară.

Adaptabil și flexibil: Are capacitatea de a se adapta la schimbările climatice, economice și sociale printr-o planificare atentă și o gestionare prudentă a resurselor. Acesta include cultivarea de soiuri de plante rezistente la schimbările climatice și la boli, precum și dezvoltarea de tehnologii și practici inovatoare care pot îmbunătăți reziliența sistemului.

Educativ și inclusiv: Implică și comunitățile în procesul de producție și consum alimentar prin educație și participare activă. Acest lucru crește conștientizarea și aprecierea pentru mâncarea sustenabilă și promovează o cultură alimentară care respectă mediul și drepturile omului.

Regenerativ: Nu doar că minimizează impactul negativ asupra mediului, dar contribuie activ la restaurarea și îmbunătățirea sănătății ecosistemelor. Acesta include practici care îmbunătățesc calitatea solului, conservă resursele de apă, sechestrează carbonul și promovează un habitat divers pentru viața sălbatică.

Așadar, un sistem alimentar rezilient îmbrățișează complexitatea relațiilor dintre oameni, alimente și mediul natural, punând bazele pentru o coexistență armonioasă și durabilă.

Care consideri că sunt cele mai mari lacune în acest moment (în România, dar nu numai)? Dar cele mai funcționale aspecte? 

În contextul actual, sistemele alimentare se confruntă cu provocări semnificative, atât în România, cât și la nivel global. Cele mai pregnante lacune includ pierderea culturii agricole tradiționale, care, paradoxal, devine o tendință emergentă în căutarea sustenabilității: acapararea terenurilor de către entități străine care prioritizează exportul în detrimentul nevoilor locale și o deconectare între producători și consumatori, care subminează securitatea alimentară și sustenabilitatea.

Pe de altă parte, există aspecte funcționale și oportunități valoroase care pot fi consolidate. Revalorificarea și reteritorializarea sistemelor alimentare, prin întărirea legăturii dintre producători și consumatori și prin promovarea comunităților locale puternice, reprezintă un pas esențial către un viitor mai sustenabil. Solidaritatea și contractele de încredere între producători și consumatori sunt esențiale pentru a reconstrui aceste legături pierdute și pentru a promova o cultură a alimentației care valorizează proveniența, calitatea și sustenabilitatea.

În esență, pentru a adresa aceste lacune și a consolida aspectele funcționale, este necesar un efort concertat pentru promovarea unui model de dezvoltare care pune în centrul său comunitatea și resursele locale, sprijinind în același timp inovația și practicile agricole sustenabile. Aceasta implică o revizuire a politicilor agricole și alimentare, o mai bună integrare a micilor producători în lanțurile de valoare și o încurajare a consumului responsabil, care să reflecte o reîntoarcere către o cultură alimentară autentică și sustenabilă.

Cum vezi modelul agricol curent și spre ce ar trebui să ne îndreptăm? 

În direcția unei tranziții către sisteme alimentare sustenabile și reziliente, accentul trebuie pus pe solidaritate, partajarea echitabilă a riscurilor între producători și consumatori și elaborarea de politici și strategii care susțin această viziune. Centrală în această abordare este crearea de consilii alimentare inspirate de modelul Living Lab, unde toți actorii sunt reprezentați și puterea este distribuită în mod echitabil. Aceste consilii ar funcționa ca platforme de inovare deschisă, facilitând colaborarea între fermieri, consumatori, cercetători, și decidenți politici, pentru a cocrea soluții la provocările sistemului alimentar.

O agricultură care respectă mediul înconjurător și comunitatea presupune adoptarea unor practici agricole ecologice și regenerative, care nu doar că protejează biodiversitatea și solul, dar și îmbunătățesc calitatea și reziliența acestora. 

Acest model pune accent pe:

• Solidaritatea între consumatori și producători: Inițiative precum agricultura susținută de comunitate (ASC) unde consumatorii împart riscurile și beneficiile producției agricole cu fermierii, contribuind astfel la o mai mare stabilitate financiară pentru producători și la un acces mai bun la alimente proaspete și sănătoase pentru consumatori.
• Politici și strategii alimentare locale inovatoare: Implementarea de politici care promovează și susțin agricultura de mică scară, circuitul scurt de distribuție și accesul la piețele locale, precum și dezvoltarea de strategii care încurajează consumul responsabil și conștientizarea asupra importanței sustenabilității alimentare.
• Consilii alimentare în abordare tip Living Lab: Crearea unor spații colaborative unde ideile și soluțiile pot fi testate într-un mediu real, implicând toți actorii sistemului alimentar. Aceste consilii ar facilita dialogul și co-proiectarea, asigurând că inovațiile reflectă nevoile și aspirațiile întregii comunități.
• O agricultură prietenoasă cu mediul și comunitatea: Practicile agricole trebuie să fie în armonie cu natura, să valorifice și să protejeze resursele naturale, să sprijine polenizatorii și să contribuie la conservarea ecosistemelor. De asemenea, trebuie să fie incluzive, oferind oportunități economice locale și promovând coeziunea socială.

Care sunt principalele aspecte care trebuie schimbate pentru a avea un sistem alimentar care poate susține populația în continuă creștere într-un context climatic ce riscă să devină impredictibil?

Integrând perspectiva lui Peter Kropotkin, autorul lucrării „Cucerirea Pâinii” (The Conquest of Bread) din anul 1892, în discuția despre viitorul sistemului alimentar, putem adăuga o dimensiune importantă legată de drepturile omului, convivialitate și cooperare. Kropotkin argumentează pentru necesitatea unei abordări mutualiste și comunitare în organizarea societății, unde accesul la hrană este văzut ca un drept fundamental al fiecărui individ, nu doar ca o marfă sau un produs al forțelor de piață.

Pentru a modela un sistem alimentar capabil să susțină creșterea populației într-un context climatic imprevizibil, trebuie să punem accent pe conștientizare, asumare, economia circulară, sobrietatea resurselor și consolidarea comunității. 

Conștientizarea și asumarea responsabilității în cadrul sistemului alimentar sunt esențiale pentru a naviga către un viitor sustenabil. Este crucial ca fiecare individ să înțeleagă rolul și impactul alegerilor sale alimentare, atât la nivel personal, cât și colectiv. Educația și sensibilizarea publicului larg cu privire la sustenabilitatea alimentară pot cataliza o schimbare semnificativă în comportamentul consumatorilor.

Promovarea unei culturi a responsabilității ecologice implică o mai mare atenție acordată provenienței alimentelor, preferând produsele locale și de sezon care susțin economia comunităților și reduc impactul asupra mediului prin scurtarea lanțurilor de aprovizionare. De asemenea, este vital să ne orientăm către reducerea risipei alimentare, adoptând practici precum cumpărături mai conștiente, utilizarea integrală a produselor și valorificarea resturilor alimentare.

În acest context, consumatorii sunt încurajați să devină „prosumatori” – indivizi care nu doar consumă, dar și produc sau participă activ în sistemul alimentar, fie prin grădinărit urban, susținerea agriculturii comunitare sau implicarea în inițiative locale de producție alimentară. Acest nivel de implicare și solidaritate întărește legătura dintre consumatori și sursa alimentelor lor, crescând astfel gradul de autonomie alimentară și competențele legate de alimentație sănătoasă și sustenabilă.

Integrarea principiilor economiei circulare, prin valorificarea resurselor la maximum și minimizarea deșeurilor, este fundamentală. Practici precum compostarea resturilor organice, reciclarea nutrienților și utilizarea eficientă a apei și energiei în agricultură pot reduce amprenta ecologică a producției alimentare.

Este necesară o abordare holistică, una care să includă toți actorii sistemului alimentar – de la fermieri și consumatori, la decidenți politici și organizații neguvernamentale – în dezvoltarea și implementarea unei viziuni comune pentru un sistem alimentar sustenabil. Aceasta viziune trebuie să recunoască interdependența dintre sănătatea umană, bunăstarea comunităților și vitalitatea ecosistemelor.

Cum vezi viitorul apropiat și îndepărtat dacă păstrăm sistemul alimentar actual?  

Dacă menținem actualul sistem alimentar, viitorul se prefigurează plin de provocări majore, inclusiv crize ecologice și inegalități sociale agravate. Agricultura intensivă, dependența de inputuri nesustenabile și inechitățile în accesul la resurse alimentare vor amplifica problemele de mediu și sociale.

Pe termen scurt, ne confruntăm cu:

• Degradarea continuă a solurilor, epuizarea apei și pierderea biodiversității pot duce la creșterea insecurității alimentare, majorarea prețurilor la alimente și accesul inegal la nutrienți vitali.
• Agricultura intensivă contribuie la schimbările climatice, exacerbând evenimentele meteo extreme care perturbă producția de alimente.
• Sistemul depinde masiv de combustibili fosili și substanțe chimice, vulnerabil la fluctuațiile pieței.

Pe termen lung, riscurile includ:

• Crize alimentare frecvente și severe, cauzate de climă extremă, epuizarea resurselor și pierderea terenurilor agricole fertile.
• Inechități sociale crescânde, cu disparități între regiunile bogate și cele sărace, înrăutățind accesul la alimente și resurse.
• Probleme de sănătate publică legate de dietele bazate pe produse ultra-procesate, crescând incidența bolilor dietetice.

Provocările suplimentare includ:

• Injustiția socială: Accesul inegal la pământ și la alimente, condiții de muncă proaste pentru lucrătorii agricoli.
• Acapararea terenurilor: Proprietatea concentrată limitează suveranitatea alimentară locală.
• Bariera în accesul la piață pentru micile ferme: Concurența dificilă cu agribusinessurile mari.

Photo de Kenny Eliason