Doar 5% din companiile importante din România raportează transparent practicile sustenabile
Companiile din România cu peste 500 de angajați au obligația de a raporta anual, în mod transparent, practicile din domeniul sustenabilității și al investițiilor în comunități. Conform statisticilor, doar 5% fac acest raport.
Spre exemplu, din cele 750 de companii mari care își desfășoară activitatea în România și care se încadrează în această categorie, doar 43 au publicat rapoarte de sustenabilitate pentru exercițiul financiar 2022.
Aceste rapoarte sunt evaluate de agenția The Azores Sustainability & CSR pe baza scorecard-ului Romania CST Index care cuprinde 11 categorii, 78 de indicatori de sustenabilitate și 201 datapoints.
Punctajul final al fiecărei companii este ponderat în funcție de industrie, astfel încât la final obținem un procent (nu o adunare de puncte), iar metodologia este aliniată la practicile internaționale. Companiile care vor întruni peste 80% din punctajul total vor primi distincția Gold Level. Cele care vor avea peste 70% vor intra în categoria Silver Level, iar cele cu peste 50% în categoria Bronze Level.
Clasamentul va fi anunțat marți, 19 decembrie, la București, în cadrul celei de-a opta ediții a evenimentului Best Practices in Corporate Sustainability care va avea loc la GlobalWorth Nord Events Center și va fi găzduit de Teodora Tompea.
Conferința, desfășurată sub sloganul Sustainability is Unstoppable. So are you! reprezintă cea mai importantă evaluare a domeniului sustenabilității și responsabilităţii corporative din România. Speakerii evenimentului sunt László Borbély (Consilier de Stat la Cabinetul Prim-Ministrului și coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă), Dan Ceaușescu (GreenPoint Management), Alice Nichita (Coca Cola HBC România), Valer Hancaș (Kaufland România), Andreea Ghiocel (The CSR Agency), Zuzanna Kurek (One United Properties), Ana Cocîrlea (Corporate Sustainability & ESG Raiffeisen Bank), Corina Radu (B Leader, Impact Market România) și Alina Liciu (The Azores Sustainability & CSR Services).
”Romania CST Index este o analiză complexă, unică în România, prin care sunt evaluați indicatorii de sustenabilitate ai companiilor din perspectiva nivelului de performanță și transparență în domenii precum schimbări climatice, guvernanță, politici privind diversitatea și anticorupția, responsabilitatea față de angajați, marketing responsabil sau lanț valoric. Din cele 750 de companii cu mai mult de 500 de angajați, existente în România, un procent redus publică însă rapoartele de sustenabilitate. În 2016, de exemplu, erau 10 rapoarte de sustenabilitate pe piața din România, în general în domeniul bancar și Petrol și Gaze. În 2023 avem în jur de 40 de rapoarte de sustenabilitate publicate, aferente anului 2022. Numărul se menține scăzut dacă luăm în considerare că sunt peste 750 de companii care trebuie să crească gradul de transparență și să performeze în ritm accelerat în domeniul dezvoltării durabile.”
Alina Liciu, Managing Partner The Azores, agenția care analizează rapoartele companiilor din România, pe baza scorecard-ului aliniat la nivel internațional.
Rapoartele, transparente și mai complexe, de la 1 ianuarie 2025
Din 2024 companiile aflate sub incidența NFRD vor fi nevoite sa înceapă colectarea informațiilor conform noii Directive (CSRD) care crește gradul de complexitate al unui raport de sustenabilitate. Rapoartele pregătite astfel vor fi publicate începând cu 2025. Mai mult, pentru anul financiar 2025, toate companiile care îndeplinesc cel puțin două din următoarele trei criterii: au peste 250 de angajați, au o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro și/sau active totale de 20 de milioane de euro, vor avea obligația de a pregăti un raport de sustenabilitate.
“Noua Directivă UE privind Raportarea Sustenabilității Corporative (CSRD) modifică actuala Directivă de Raportare Nefinanciară (NFRD) și este aplicabilă unui număr mai mare de entități europene, care vor avea obligativitatea de a raporta conform unor standarde comune la nivelul UE (European Sustainability Reporting Standards – ESRS) începand cu 1 ianuarie 2025 (pentru anul 2024). În plus, rapoartele vor avea nevoie de un audit de specialitate, iar indicatorii de sustenabilitate trebuie să fie etichetați digital pentru a putea fi găsiți ușor de motoarele de căutare.”
Alina Liciu, Managing Partner The Azores
De ce este important CST Index pentru România
Un index al sustenabilității corporative este util din mai multe motive, deoarece oferă o modalitate structurată și standardizată de a evalua performanța de sustenabilitate a companiilor în funcție de industrie.
”Pe lângă faptul că o companie poate să își compare nivelul de raportare în funcție de standardele internaționale din domeniu, aceasta poate să își compare și performanța și nivelul de transparență cu alți jucători din industrie și cu cei considerați top performeri. Investitorii iau și ei în considerare din ce în ce mai mult factorii de mediu, sociali și de guvernanță (ESG) în procesele de luare a deciziilor. Un index de sustenabilitate poate ghida deciziile acestora de a investi oferind acces la informații concise privind managementul și performanța ESG. În plus, indexul pune accent și pe creșterea nivelului de transparență privind un număr mare de indicatori de sustenabilitate.”
Alina Liciu, Managing Partner The Azores
Cum vor fi decise companiile fruntașe în Romania CST Index 2023
În urma analizei rapoartelor de sustenabilitate, respectând cele 11 categorii, 78 de indicatori de sustenabilitate și 201 datapoints, la data de 19 decembrie vom afla care sunt companiile din România care adoptă și raportează transparent cele mai bune practici din domeniul sustenabilității și al investițiilor în comunități.
Companiile care vor întruni peste 80% din punctajul total vor primi distincția Gold Level. Cele care vor avea peste 70% vor intra în categoria Silver Level, iar cele cu peste 50% în categoria Bronze Level.
Romania CST Index este aliniat la cele mai importante standarde sau referințe la nivel internațional utilizate în industria sustenabilității.
Companiile fruntașe la ediția precedentă
Anul trecut, la ediția cu numărul șapte a Romania CST Index, au fost analizate și anunțate o serie de companii care au adoptat și raportat transparent, în 2021, cele mai bune practici din domeniul sustenabilității și al investițiilor în comunități.
Gold Level Recognition: Kaufland România, Coca-Cola HBC România, CEZ România, Raiffeisen Bank, HeidelbergCement România, Banca Transilvania, Greenpoint, Autonom, Romstal, Telekom România, Lidl România, Romgaz şi PENNY România.
Silver Level Recognition: Secom, Teraplast.
Bronze Level Recognition: Transelectrica, Groupama, Profi Romania.
Partenerii evenimentului sunt GreenPoint Management, Romgaz, Transelectrica și Coca Cola HBC România.
Evenimentul Best Practices in Corporate Sustainability va fi transmis LIVE pe canalul de YouTube al agenției.
Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul agenţiei.
Despre The Azores Sustainability & CSR Services
The Azores Sustainability & CSR Services este o agenţie de consultanță in sustenabilitate, înființată în 2013, cu scopul de a sprijini companiile din România privind integrarea sustenabilității corporative în strategia de business. The Azores Sustainability & CSR Services are o abordare axată pe rezultate pe termen lung, utilizarea tehnologiei IT pentru un nivel ridicat de acuratețe a indicatorilor de sustenabilitate și analize/research care să sprijine decidenții din companii în definirea strategiei de sustenabilitate corporativă.
Cel mai important și complex proiect al agenției este Romania CST Index, în trecut denumit Romania CSR Index, ranking lansat în 2016 şi care este singurul din România care evaluează indicatorii de sustenabilitate ai companiilor: informaţii despre managementul sustenabilității, impactul economic, de mediu şi social. Indexul este lansat în fiecare an în cadrul conferinţei Best Practices in Corporate Sustainability.
În 2019, agenția a lansat Community Index, cel mai cuprinzător ranking al proiectelor corporate de investiții în comunități și un centralizator al celor mai bune campanii de CSR derulate în fiecare an de companiile din România. Rezultatele ranking-ului, împreună cu studii de caz şi interviuri ale unor experţi naţionali şi internaţionali sunt prezentate în fiecare an în Community Index Magazine, singurul anuar bilingv dedicat investițiilor în comunități derulate de companiile din România.