Hainele second-hand au un impact asupra mediului de 70 de ori mai mic
Volumul achizițiilor de haine s-a dublat în ultimii 15 ani, iar acest lucru și-a pus amprenta asupra mediului înconjurător, în condițiile în care producția de haine este extrem de poluantă. Se consumă tone de apă potabilă pentru a se realiza un simplu tricou de bumbac sau o pereche de jeans, iar industria textilă emană 10% dintre emisiile de gaze cu efect de seră ale planetei, mai mult decât industria aviatică și cea de transport maritim la un loc.
În condițiile în care populația planetei crește de la an la an, și, în același timp, cresc și nevoile acesteia de a avea obiecte vestimentare, se ridică întrebarea: încotro ne îndreptăm? Suntem dispuși să poluăm planeta, să accelerăm schimbările climatice și să privăm miliarde de oameni de accesul la apă potabilă doar pentru că ne dorim să avem mereu haine noi, conform ultimelor tendințe?
Conform unui studiu recent, prin reutilizarea hainelor reducem de 70 de ori impactul asupra mediului pe care l-ar avea producția unor piese vestimentare noi.
Reprezentanții organizației Humana People to People subliniază că putem contribui la reducerea impactului negativ asupra mediului alegând să cumpărăm haine second-hand, care sunt disponibile în condiții foarte bune în magazinele de profil.
”În data de 24 octombrie am sărbătorit în toată lumea Ziua Internațională de acțiune pentru climă. Cu toții putem contribui să diminuăm nivelul de poluare și accelerarea schimbărilor climatice, alegând să purtăm mai mult timp hainele pe care le avem și să achiziționăm articole vestimentare second-hand. Acestea au prețuri avantajoase și sunt foarte diverse ca stiluri vestimentare, creându-ne astfel o garderobă cu piese atemporale. În plus, cumpărând haine second-hand, contribuim la reducerea supraconsumului de piese vestimentare noi, a căror producție este extrem de poluantă pentru mediul înconjurător. Conform unui studiu realizat anul acesta de Confederația Europeana a Industriilor de Reciclare (EuRIC), reutilizarea hainelor reduce de 70 de ori impactul asupra mediului pe care l-ar avea producția unor piese vestimentare noi.”
Rodica Bulăceanu, reprezentant al Humana People to People
3 kg de CO2 salvate printr-o singură piesă vestimentară second-hand cumpărată
„.Deși pare incredibil, fiecare dintre noi poate contribui pozitiv la încetinirea schimbărilor climatice. De exemplu, cu fiecare piesă de îmbrăcăminte second-hand cumpărată, evităm, în medie, emisia a 3 kg de CO2 aferentă producției unei noi piese vestimentare similare. Alegând o pereche de pantaloni second-hand, salvăm emisia a 17 kg de CO2, cât ar polua o mașină care parcurge 100 de kilometri, alegând un tricou, 4,7kg de CO2, iar un palton 58 de kg de CO2. Apoi, reducem și utilizarea apei pentru producția de noi materiale textile. Doar 0,01% din apa folosită pentru producerea de haine noi este necesară în cazul sortării și redistribuirii hainelor second-hand. Să nu uităm că, pentru producția hainelor din bumbac, se consumă tone de apă. De exemplu, jeanșii sunt realizați din bumbac, o fibră vegetală care, pentru a deveni material textil de denim, este prelucrată, în medie, cu 10 tone de apă, cât i-ar ajunge unui om să trăiască timp de 5 ani. Pe lângă consumul de apă, intervin procese de poluare, folosirea fertilizatorilor și a pesticidelor, tratamente chimice pentru albire, consum de energie, emanarea de gaze cu efect de seră.”
Rodica Bulăceanu, reprezentant al Humana People to People
Humana People to People este un grup de asociații care se implică în diminuarea schimbărilor climatice și în dezvoltarea comunităților sărace din Africa și Asia, prin colectarea, sortarea profesională și redistribuirea de articole vestimentare second-hand în cele peste 500 de magazine prezente în întreaga lume, inclusiv în România. Veniturile din vânzarea acestor haine sunt donate de Organizația Humana People to People pentru susținerea programelor de dezvoltare în comunități dezavantajate din întreaga lume și a programelor de protejare a mediului înconjurător.
Salvăm tone de haine care ar putea ajunge deșeuri
O altă consecință a supraconsumului de haine noi o reprezintă și pericolul ca acestea să devină munți de deșeuri texile, foarte poluante pentru mediu.
„.Sunt miliarde de oameni care cumpără zeci de haine noi anual și care le poartă de prea puține ori înainte de a le arunca. Problema este și că aceste haine devin deșeuri textile și nu ajung în centre de reciclare. Anual, pe glob, se aruncă 92 de milioane de tone de îmbrăcăminte și încălțăminte. Doar 15% dintre acestea ajung într-un circuit sortare profesională spre reutilizare sau reciclare. Noi, Humana People to People, reușim ca anual să colectăm peste o sută de mii de tone de haine și să le salvăm de la a ajunge deșeuri care poluează mediul înconjurător. Acestea sunt trecute prin propriul proces profesionist de sortare și peste trei sferturi dintre ele primesc o nouă viață, ajungând în magazinele noastre second-hand ori în centre reciclare conformă.”
Rodica Bulăceanu, reprezentant al organizației Humana People to People