Raportarea de sustenabilitate în 2024: între capcane, provocări și oportunități

Raportarea de sustenabilitate atrage atenția tot mai multor companii, dar, atât pentru companiile care au raportat voluntar în ultimii ani, cât și pentru cele care vor avea în curând obligativitate de raportare, noile standarde ESRS ridică multe necunoscute. 

Pentru a răspunde la o parte dintre întrebări, am discutat cu Cristina Bălan, Managing Partner la CSR Boot IQ și Sustainability Advisor & Mentor pentru platforma EEN a Comisiei Europene.   

Experiența vastă a Cristinei include o perioadă valoroasă de lucru pentru Organizația Națiunilor Unite (1998-2012), înainte de a-și asuma rolul de consultant în sustenabilitate (2013). Recunoscută pentru competențele sale, Cristina este formator ANC, trainer certificat GRI și primul specialist român, respectiv al șaselea din lume, care a luat G4 Exam. Alături de numeroase certificări, Cristina Bălan a fost numită în 2021 ViceChair al Comitetului de Supraveghere (Due Process Oversight Committee) al organizației Global Reporting Initiative (GRI). 

Ce trebuie să știe companiile despre raportarea de sustenabilitate în 2024? 

În primul rand, ar trebui să știe ce capacități și ce resurse există în companie (sisteme, date/informatii, oameni pregătiți). Apoi, ce capacități sau resurse există în afara companiei, în cazul în care este nevoie să apeleze la resurse externe. 

Exceptia constă, desigur, în datele/informațiile care vor fi mereu ale companiei. Însă, cel puțin din punct de vedere al resursei umane calificate și al competenței, problema este una majoră la nivel european, nu doar național. 

Urmează tehnologia – văd multe platforme care se prezintă ca un magazin universal în care orice nevoie este satisfăcută de AI. Tehnologia funcționează pe bază de date. Dar, datele (în special volumele de date) în sustenabilitate nu există.

Pentru cei care deja au raportat în trecut pe baza standardelor GRI, cât de facilă va fi trecerea la ESRS? 

Pentru cei care au raportat voluntar pe baza standardelor GRI, trecerea va fi mai puțin complexă decât pentru cei care încep de la zero. Asta și pentru că există atât un acord privind interoperabilitatea între Standardele GRI și cele europene, dar și un document care să ajute în acest sens. 

Totuși, raportarea conform ESRS este mai complexă decât GRI, nu doar pentru că este reglementată, ceea ce presupune o rigoare mai mare și consecințele legale pentru cei care se abat de la cerințe, ci și pentru că au fost introduse cerințe noi (vezi dubla materialitate, verificarea externă obligatorie și sistemul de raportare unic XBRL). 

Care sunt principalele provocări pentru companii și consultanți în ceea ce privește raportarea de sustenabilitate?   

Pentru companii – oamenii. Lipsa de oameni, atât angajați, cât și consultanți, este cea mai mare problemă. Neînțelegerea, care se traduce inclusiv prin faptul că cei care nu au trecut vreodată printr-un astfel de proces nu știu ce să caute și să ceară, deci nu vor ști dacă ce primesc este valoros și de calitate. Necunoașterea se va vedea la prima interacțiune cu auditorul, adică într-un moment în care nu mai este timp pentru remediere. 

Apoi, bugetele. Cum îți construiești un buget pornind de la ceva ce nu stăpânești? Ce incluzi și ce excluzi?

Pentru consultanți – oamenii. Una este să stai de vorbă și să lucrezi alături de un client informat și competent, alta este să interacționezi cu oameni care nu știu, dar sunt convinși că au dreptate. 

Pentru noi toți – dacă nu știm, nu înțelegem. Dacă nu înțelegem, nu suntem conștienți. Dacă nu suntem conștienți, nu suntem dispuși să ne ascultăm, să ne auzim și să învățăm unii de la alții. În 2025 vom vedea cu toții cât de mult am știut, înțeles, aplicat, conștientizat și cât de mult ne-am ascultat unii pe ceilalți. 

Cum arată piața de cursuri de raportare ESRS în 2024? Mai sunt relevante alte standarde?

ESRS sunt aplicabile în niște limite foarte clar definite și sunt obligatorii tot în limite clar definite. Acolo unde nu există legislație, se pot aplica în mod voluntar standardele existente.

CSR BootIQ nefiind firmă de training, ci de consultanță, nu pot face o analiză obiectivă a pieței, însă pot spune următoarele – pentru a susține un curs, o persoană trebuie să fie avizată ca formator (vezi COR). Un curs trebuie să aibă niște obiective clare și o durată care să permită atingerea acelor obiective.

Două ore nu înseamnă un curs, ci fie o întâlnire prelungită, deci neproductivă, fie un workshop (cu indulgență). Patru ore nu înseamnă un curs, ci un workshop sau un masterclass, dar și aici există obiective. 

Așa că, atenție mare la organizatorii cursurilor (cod CAEN autorizat, eventual cu licență internațională pe firmă), la cine îl susține (formator avizat, eventual cu licență internațională pe persoană), la obiectivele cursului (inclusiv modul în care sunt formulate ne dau indicii despre calitatea programului). Sunt informații pe care cei care vor să acceseze un curs trebuie să le primească (ideal transparent, pe website) sau pe care să le poată găsi, inclusiv să le poată verifica la o căutare mai atentă.  

Ce trebuie să știe companiile atunci când aleg să lucreze cu o firmă de consultanță pentru realizarea raportului de sustenabilitate?

Că serviciile de consultanta costă. O firma de consultanță este o firmă ca oricare alta – are costuri și face investiții (în oameni și tehnologie). Cu cât pregătirea oamenilor este mai înaltă, cu atât costurile sunt mai mari. Cu cât este implicată mai multă tehnologie, cu atât costurile sunt mai mari, cel puțin în acest moment. 

Că serviciile de calitate costă. Cine caută valoare are nevoie de bugete pe măsură.

Că la o firmă de consultanță nu apelezi în ultima clipă. Oamenii buni sunt deja ocupați. 

Că serviciile unei firme de consultanță vor costa mereu mai mult decat amenda. Dacă se intra în procesul de raportare cu perspectiva Cât costă amenda versus cât mă costă să respect legea, atunci abordarea este una păguboasă, în primul rand pentru compania obligată să raporteze. 

Astfel, peste 3-5 ani, vom vedea cum compania respectivă își va căuta cu disperare o bancă prin care să-și plătească angajații, furnizorii ori dividendele pentru acționari pentru că băncile vor refuza să-i deschidă conturi operaționale tocmai pentru că nu a respectat legea. Au și băncile rolul lor în procesul de raportare, doar că încă nu suntem conștienți de asta. 

Ce sfat ai pentru companiile care au obligativitatea de a raporta în 2025 sau în anii ce urmează? 

Să își pregătească oamenii. Să își facă o analiză corectă prin care să vadă unde se află în acest punct. Să își disponibilizeze resurse. Să învețe din greșelile celor care vor publica rapoarte în 2025, pentru că vor fi multe greșeli. Cele mai multe neintenționate, dar cu toții învățăm mai ales din greșeli. 

Mai multe articole despre raportarea de sustenabilitate și exemple ale rapoartelor lansate de companii puteți găsi în secțiunea Raport de sustenabilitate.