Analiză Clean Recycle: Doar 17% din ambalajele din plastic și metal generate în Constanța sunt și reciclate
În județul Constanța, procentul de reciclare a deșeurilor din plastic și metal este de doar 17,83%, în timp ce deșeurile din hârtie și carton au o rată de reciclare de 17,14%, potrivit Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor Constanța 2020 – 2025*.
Aceste cifre sunt mult sub normele Uniunii Europene, care impun țării noastre o obligativitate de reciclare de 40% pentru deșeurile din plastic, de 65% pentru cele din metale feroase, 40% pentru cele din aluminiu și 70% pentru cele din hârtie și carton.
Numărul turiștilor în creștere de la an la an, numărul insuficient de puncte de colectare separată a deșeurilor, lipsa de educație a populației – sunt doar câteva dintre motivele pentru care acest județ nu își poate îndeplini țintele de mediu, conform Clean Recycle.
Începând cu anul 2020, județul Constanța raportează anual o cantitate de peste 300.000 de tone deșeuri colectată de operatorii de salubrizare, iar până anul viitor, cantitatea generată de populație ar putea depăși 340.000 de tone.
Din această cantitate, de exemplu, aproape 10% sunt deșeuri din plastic.
Pentru a aborda aceste provocări, în municipiul Constanța, autoritățile au anunțat că vor amplasa până la finalul anului 275 de insule ecologice pentru colectarea separată a deșeurilor, cu ajutorul fondurilor din PNRR.
Evident că în zonele turistice problema colectării separate a deșeurilor și a reciclării este și mai acută față de alte zone din România. Există un cumul de factori negativi. În primul rând, trebuie să vorbim de infrastructura deficitară, mai ales în zonele de plajă, unde anual vin sute de mii de turiști să se bucure de vacanță. Doar că ne putem bucura de vacanță și într-un mod mai responsabil, fără să ne punem în pericol sănătatea pe viitor. Iar aici am subliniat deseori că este nevoie de educație spre un comportament eco-responsabil. Chiar dacă nu ai puncte de colectare la plaja, poți să te deplasezi cu deșeurile încă câteva zeci de metri până întâlnești un astfel de punct. Este un efort, da suntem de acord, dar este pentru binele nostru.
Cosmin Monda, fondator și CEO Clean Recycle
Numărul turiștilor care vizitează litoralul românesc continuă să crească. Peste 1,5 milioane de români și străini și-au petrecut vacanța în județul Constanța în 2023, o creștere de 8% față de anul precedent**. Această creștere semnificativă pune o presiune suplimentară asupra infrastructurii de gestionare a deșeurilor și subliniază necesitatea unor măsuri rapide și eficiente pentru a asigura un mediu curat și sănătos.
*Planul Județean De Gestionare a Deșeurilor Constanța 2020 – 2025
**Institutul Național de Statistică
Despre Clean Recycle
Clean Recycle este unul dintre primii 5 jucători de pe piața locală a transferului de responsabilitate privind deșeurile de ambalaje (OIREP), preluând obligativitatea raportării, colectării și valorificării ambalajelor și deșeurilor din ambalaje puse pe piață de producători și importatori. Clean Recycle gestionează un portofoliu de peste 700 de companii care produc și pun pe piață deșeuri de ambalaje, active pe întreg teritoriul României, din domenii precum FMCG și retail, agribusiness, automotive, distribuție, producție industrială, farmaceutice ș.a.