ASAP România și Animest invită elevii din Brașov și Iași să își imagineze un erou al reciclării
ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, în parteneriat cu Animest, a dat astăzi startul concursului BANDA ASAP, prin care invită școlile gimnaziale și liceele exclusiv din orașele Brașov și Iași să se înscrie cu lucrări pe tema reciclării – ”2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/ o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”.
Ziua de lansare a concursului nu e aleasă întâmplător, ci în corelare cu Ziua Pământului, celebrată sâmbătă, 22 aprilie.
Concursul presupune desenarea unei povești într-un șablon de benzi desenate, care se descarcă de pe site-ul oficial ASAP România, din pagina dedicată. Povestea trebuie gândită și desenată de elevi și apoi înscrisă în concurs de către un profesor din școala la care învață fiecare elev până la data limită de 25 mai 2023. Câștigătorii concursului vor fi anunțați pe 7 iunie, după etapa de jurizare.
Criterii de jurizare și premii puse în joc
Benzile desenate vor fi evaluate de un juriu format din experți în domeniul benzilor desenate și al ilustrației: Maria Surducan, una dintre cele mai cunoscute ilustratoare din România, Nini Tuan, ilustratoare din Malaezia, stabilită în România de peste 15 ani, cu o experiență vastă în ilustrație, animație și benzi desenate, și Ligia Soare, cofondator și coorganizator Animest. Lucrările vor fi jurizate pe categorii (școli gimnaziale / licee), pe baza următoarelor criterii: respectarea temei de concurs, creativitatea autorului, aspectul vizual al desenului.
4 premii pentru Brașov și 4 pentru Iași vor fi oferite în cadrul concursului BANDA ASAP: două table interactive pentru o școală gimnazială și un liceu din Brașov, respectiv Iași, și câte un hoverboard pentru cei 4 elevi autori ai benzilor desenate declarate câștigătoare din cele două orașe.
Scopul concursului este de a crește nivelul de informare și de conștientizare cu privire la colectarea separată și la reciclarea deșeurilor de către elevi, responsabilizarea acestora prin implicarea activă într-o competiție pozitivă și constructivă și dezvoltarea spiritului ecologic al tinerilor.
”Am ales să dăm startul concursului în Brașov și în Iași pentru că am avut o bună colaborare cu instituțiile de învățământ din aceste orașe încă de la începutul programului și le considerăm foarte potrivite pentru acest proiect: Iașiul este cel mai performant oraș din program, după București, din perspectiva școlilor înscrise și a celor care raportează în program, iar Brașovul este proiectul nostru pilot în 2021 și unicul oraș unde, după o analiză riguroasă a nevoilor, am dotat integral școlile cu infrastructura de colectare internă – coșuri de gunoi pentru sălile de clasă. Sperăm ca școlile și liceele partenere din aceste două orașe să accepte cu entuziasm provocarea noastră și să înscrie cât mai multe lucrări în concurs, să dea frâu liber creativității!”
Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP
Parteneriat cu Animest
Ca partener al ASAP România în acest concurs, Animest se implică în tot procesul organizării, de la stabilirea temei și crearea șabloanelor de benzi desenate până la alcătuirea juriului și jurizarea efectivă a lucrărilor înscrise.
”Animest este expertul în animație și benzi desenate, e cel mai mare festival de animație din România, dedică o parte consistentă a programului publicului tânăr și organizează periodic ateliere de animație și benzi desenate. Atunci când am luat hotărârea să organizăm acest concurs, nu puteam găsi un partener mai potrivit decât Animest, în special pentru partea de jurizare, dar și pentru consultanța generală necesară pregătirii concursului.”
Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP
“Am primit cu entuziasm propunerea de a fi partenerii ASAP la concursul de benzi desenate. Credem în puterea ilustrației ca mod de exprimare și în imaginația fără limite a copiilor. În cadrul programelor noastre educative, o constantă este naturalețea cu care copiii inventează povești cu sens, din care și adulții pot învăța. Copiii au o viziune proaspătă asupra lumii, iar preocuparea lor matură față de viitorul planetei ar trebui să fie o lecție pentru noi toți.”
Ligia Soare, cofondator și coorganizator Animest
Ca obiective de viitor, ASAP România vizează organizarea concursului BANDA ASAP în cel puțin patru orașe pe an. Pentru anul 2023, organizatorii au în plan desfășurarea lui în alte două orașe, în această toamnă.
Toate detaliile despre procesul de înscriere, desfășurarea concursului, criteriile de jurizare și premii sunt disponibile în regulamentul concursului BANDA ASAP – aici.
Parteneri media: Rock FM, Hotnews și Ambasada Sustenabilității în România
ASAP România
ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în aproape 1,000 de școli din 32 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.
ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.