Atos se află în top 10% companii sustenabile din industria IT
Compania franceză Atos, lider global în transformare digitală, a fost inclusă, pentru al zecelea an consecutiv, în Anuarul de Sustenabilitate S&P Global*. Potrivit scorului obținut în această ediție, Atos se află în top 10% companii sustenabile din industria serviciilor IT.
Anuarul recunoaște companiile care au demonstrat un grad înalt de sustenabilitate corporativă, grupate în funcție de domeniul de activitate. În cadrul industriei serviciilor IT, Atos a fost clasată în top 10% cele mai sustenabile companii din lume. Per total, au fost analizate 7.800 de companii la nivel global, din 61 de industrii.
În 2022, Atos a obținut un scor S&P Global ESG în cadrul CSA (Corporate Sustainability Assessment) de 85/100, păstrându-și poziția printre companiile cu cele mai bune performanțe la nivel mondial pe segmentul ESG (Environmental, Social & Governance).
Compania franceză a primit în mod constant scoruri ESG excelente, ceea ce i-a asigurat includerea în indicii Dow Jones Sustainability (atât DJSI Europe, cât și DJSI World) în ultimii opt, respectiv zece ani consecutiv.
„Angajamentul nostru față de sustenabilitate și comunicarea transparentă a progreselor noastre a contribuit la diferențierea Atos. Suntem mândri să ne clasăm între primele 10% companii din industria serviciilor IT la nivel mondial, ceea ce reprezintă o dovadă a dezvoltării continue și a angajamentului nostru față de sustenabilitate, precum și a excelenței în ceea ce privește practicile ESG.”
Diane Galbe, Senior Executive Vice President, Atos
Aceste rezultate se adaugă la recunoașterea internațională a Atos ca lider în domeniul sustenabilității și practicilor ESG. Printre altele, Atos a primit un rating “AAA” (pe o scară de AAA-CCC) în cadrul evaluării MSCI ESG Ratings 2022, a fost recompensată cu un premiu Platinum din partea EcoVadis, un statut Prime în cadrul evaluării ESG efectuate de ISS în anul trecut și a fost selectată în cadrul prestigioasei „A List 2022” a CDP pentru abordarea schimbărilor climatice.
*Mai multe informații despre metodologia Anuarului și clasamentul complet se găsesc aici.
Atos SE
Atos este lider global în transformarea digitală, cu 112.000 de angajați și venituri anuale de cca. 11 miliarde de euro. Numărul 1 european în securitate cibernetică, cloud și calcul de înaltă performanță, Grupul Atos oferă soluții personalizate end-to-end pentru toate industriile din 71 de țări.
Un pionier în servicii și produse de decarbonizare, Atos se angajează să facă un digital sigur și decarbonizat pentru clienții săi. Atos este o SE (Societas Europaea) și este listată la Euronext Paris.
Scopul companiei este de a ajuta la proiectarea viitorului spațiului informațional. Expertiza și serviciile sale sprijină dezvoltarea cunoștințelor, educației și cercetării într-o abordare multiculturală și contribuie la dezvoltarea excelenței științifice și tehnologice.
În întreaga lume, Grupul le permite clienților și angajaților săi, precum și membrilor societăților în general să trăiască, să lucreze și să se dezvolte sustenabil, într-un spațiu informațional sigur și securizat.
Atos România a încheiat anul 2022 cu peste 3.500 de angajați în sediile din București, Brașov, Cluj și Timișoara, ce deservesc mai mult de 300 clienți din 15 țări. Compania are parteneriate cu instituții de apărare, securitate cibernetică, știință și sănătate, fiind una dintre cele mai importante organizații franceze de pe piața din România.
În 2021 și 2022, Atos România a primit certificarea de Great Place To Work, una dintre cele mai prestigioase la nivel internațional.
Foto: John Schnobrich