BRD lansează raportul de sustenabilitate pe 2021, parte din platforma de ESG Lumea9
BRD – Groupe Société Générale a publicat astăzi raportul său de sustenabilitate, Building Tomorrow, ce expune activitățile nefinanciare ale băncii pe anul 2021. Prin acest raport și prin noua sa platformă de sustenabilitate, Lumea9, BRD își propune să ofere o imagine de ansamblu asupra felului în care abordează sustenabilitatea și să ajute la o mai bună înțelegere de către companii și publicul larg a conceptelor și termenilor de ordin financiar legați de sustenabilitate.
Lumea9 descrie un ecosistem de valori și acțiuni în care inițiativa, competiția, performanța, dezvoltarea sunt judecate după impactul pe care îl au asupra resurselor pe care le lăsăm generațiilor viitoare.
„Dezvoltarea economică nu mai poate fi concepută astăzi fără să avem în vedere schimbările climatice sau aspectele care țin de incluziune, diversitate sau o societate justă. Economia românească dă semnale că este conștientă de schimbarea de care este nevoie, deși la finele anului trecut, finanțările verzi însumau 4% din totalul creditelor acordate de bănci companiilor.
BRD a încheiat în 2021 un volum de tranzacții de peste 500 de milioane de euro, marcând o serie de noi premiere pe piața locală, printre care și cel mai mare credit verde și prima emisiune de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate la Bursa de Valori București, pentru care BRD a fost unic coordonator.
În 2022, BRD a lansat o ofertă completă de finanțare destinată piețelor de consum și imobiliare, accelerând totodată digitalizarea care ne va reduce amprenta fizică. Obiectivele noastre de afaceri sunt dublate de eforturi cheie în domeniul resurselor umane, întrucât a fi un angajator responsabil înseamnă încurajarea și susținerea diversității și echității de gen. Și, nu în ultimul rând, vom continua cu și mai mare entuziasm programele de investiții în societatea românească în domeniile pe care le considerăm fundamentale pentru viitorul său: educația, cultura, tehnologia & inovația sau sportul.”
François Bloch, CEO, BRD – Groupe Société Générale
Raportul Building Tomorrow
Raportul Building Tomorrow arată că BRD a sprijinit în 2021 peste 2,2 de milioane de clienți individuali, întreprinderi (IMM-uri și mari corporaţii) şi investitori instituționali, și a structurat oferte de finanțare durabilă în valoare de 500 de milioane de euro. Cu un număr de 7000 de angajați la sfârșitul anului 2021, Grupul BRD a generat o valoare economică directă de 2,82 miliarde de lei. În ultimii doi ani, banca a crescut cu peste 48% numărul clienților digitali. În relația cu furnizorii, echipa BRD a dezvoltat Carta Achizițiilor Responsabile, documentul intern care stabilește cadrul necesar achizițiilor sustenabile.
La capitolul operațiuni proprii, BRD a economisit 700,000 kWh de energie între 2016 și 2021 prin programul de eficientizare energetică iar în 2021, compania a redus cu peste 22.000 kg cantitatea de deșeuri de hârtie. În plus, BRD a organizat, prin Fundația9, peste 100 de evenimente culturale, de artă contemporană, expoziții, dezbateri, ateliere pentru copii și evenimente de film și de muzică și a implicat mai bine de 12.000 de studenți și 2.050 de profesori din 80 orașe în cadrul celor șase ediții ale programului BRD FIRST Tech Challenge România.
Raportul de sustenabilitate detaliază criterii ce țin de protecția mediului, implicare socială, etică și guvernanță, detaliind pe baza celor 7 valori și principii care caracterizează implicarea financiară și non-financiară a băncii: prioritizarea clienților și a partenerilor, integritatea, grija, spiritul de echipă, inovarea, responsabilitatea și angajamentul.
Totodată, raportul Building Tomorrow reflectă faptul că provocările de sustenabilitate cu care se confruntă omenirea în ziua de astăzi sunt majore iar schimbările climatice, pierderea biodiversității și epuizarea resurselor naturale destabilizează perspectivele de menținere a standardului de viață din zilele noastre, în timp ce mulți oameni trăiesc sub standardele sociale minime. Astfel, argumentul pentru o contribuție activă a sectorului financiar la tranziția către o economie durabilă și cu emisii reduse de carbon devine tot mai convingător. BRD își gestionează impactul direct asupra climei prin propriile operațiuni, iar pentru activitățile sale legate de clienții corporativi, riscul în ceea ce privește clima face parte din procesul de management al riscului de mediu și social (E&S) aprobat de Comitetul de Management, care acoperă procesul de evaluare a riscului clienților și tranzacțiilor, în perimetrul de aplicare definit.
Raportul Building Tomorrow a fost elaborat în conformitate cu cerințele legislației românești privind raportarea nefinanciară, și cu Standardele GRI Core și GRI G4 Suplimentul sectorului de servicii financiare. În realizarea raportului, Grupul BRD a beneficiat de sprijinul INNOVA Project Consulting, consultant extern de sustenabilitate.
Platforma de ESG Lumea9
Lumea9 este platforma de sustenabilitate care reunește toate temele pe care BRD le consideră a fi importante pentru construirea unui viitor mai bun, de la economie sustenabilă, produse și servicii bancare cu impact pozitiv, la educație, cultură, societate, știință, tehnologie și mediu&biodiversitate.
Ca parte a Grupului Société Générale, semnatar al Pactului Global al Națiunilor Unite (ONU) din 2003, Grupul BRD integrează principiile referitoare la drepturile omului, condițiile de muncă și lupta împotriva corupției în toate activitățile sale și participă în mod activ la promovarea principiilor din lanțul valoric.
În plus, Grupul BRD sprijină și contribuie la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU, recunoscând importanța acestora în abordarea celor mai mari provocări societale ale lumii.
Platforma Lumea9 se sprijină și pe proiectele fondate și finanțate de BRD – Groupe Société Générale ce țin de dezvoltarea societății românești. În ultimii 10 ani, investițiile BRD în aceste programe au fost de peste 20 de milioane de euro. Axele principale au în comun investiția în noua generație, fie că vorbim de cultură, educație sau tehnologie și inovație sau sport.
Fundația culturală a băncii, Fundația9 are programe care aduc anual peste 1 milion de oameni pe platformele Scena9 sau la Rezidența9, centrul cultural din București. Mecenatul muzical BRD oferă publicului peste 60 de concerte, in toată țara.
Creatorii de tehnologie au programe de educație în discipline STEM, cercetare-dezvoltare în Artificial Intelligence, machine learning și antreprenoriat tech. Printele ele se numără BRD First Tech Challenge România, laboratoare de robotică din cadrul Universității Politehnice din București, Innovation Labs – acceleratorul de start-up tech, parteneriatul cu Applied Data Science Center și MINDCRAFT Stories, platforma media de știință și tehnologie lansată de BRD.
Pentru a sprijini educația și incluziunea, în 2021, BRD finanțează Alfabetar, o platformă digitală cu peste 10 ONG-uri care participă cu resurse pentru profesori, dezvoltate de Asociația pentru Valori în Educație,.
În plus, Școala9, o altă platformă de jurnalism pentru educație care își propune să contribuie la modernizarea învăţământului preuniversitar, a avut peste 1,5 milioane de cititori în 2021.
Pentru Voluntariat și solidaritate, BRD a lansat în 2018 Ziua V, programul de voluntariat intern care stimulează implicarea colegilor în proiecte de voluntariat care generează schimbare în comunitatea locală, în care s-au înscris peste 2.550 de angajați BRD, jumătate dintre aceștia implicându-se activ și în 2021.
Pentru mediu și biodiversitate, a fost lansat în 2019 Fondul BRD pentru Păduri. Companiile din Grupul BRD s-au implicat într-un program de monitorizare și protejare a unei păduri valoroase în zona Sibiului, împreună cu Fundația WWF România și o inițiativă de reîmpădurire în Deleni, județul Iași, pe o suprafață de 60 hectare, parte dintr-o asociere cu mai multe entități din Franța și România.
În ceea ce privește sportul, BRD este de șapte ani partenerul oficial al Federației Române de Handbal.
Despre BRD – Groupe Société Générale
BRD – Groupe Société Générale este cea de-a treia mare bancă a României și cea mai mare rețea bancară privată a țării. Bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor, BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare.
Ca actor social, BRD investește în cultură, educație, tehnologie și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. BRD privește cultura și educația drept piloni esențiali de dezvoltare ai societății, încurajând proiecte inovatoare, cu potențial de a fi recunoscute și apreciate de tânăra generație.
Sub această viziune a fost creată Fundatia9, care coordonează platforma de jurnalism cultural Scena9, dar și centrul cultural Rezidenta BRD Scena9 din București. În cultură, banca investește în proiecte de muzică clasică și artă contemporană.
În educație, BRD a creat Școala9, o platformă de jurnalism specializat, și sprijină programe care susțin demersul profesorilor din sistemul formal, dar și planuri, idei și proiecte în domeniul inovării și al tehnologiei.
Cea mai nouă platformă de jurnalism lansată de BRD este Mindcraft Stories, care își propune să deschidă o conversație despre descoperiri din România și din lume, despre cum tehnologia ne atinge viețile, despre inteligența artificială, robotică, medicină și multe altele.