Frootya a investit 1.000.000 de euro pentru producția de cătină certificată bio
Timișoara este casa celei mai noi linii de nectar din cătină bio, Frootya, dezvoltată de un antreprenor care a investit 1.000.000 de euro din fonduri proprii si fonduri europene din 2013 până în prezent în creșterea plantei cu proprietăți recunoscute.
„Cătina noastră crește în România, pe Valea Mureșului, într-o fermă dotată cu toate facilitățile necesare, în condiții controlate și certificate bio. În primul nostru an de lansare a brandului Frootya mizăm să atingem afaceri de 250.000 de euro, dintre care 100.000 de euro din vânzarea de suc și nectar, iar restul, din vânzarea angro a fructelor de cătină.”
Lucian Popa, Managing Partner PALD Biofarm, companie ce operează marca Frootya
Linia de producție Frootya include suc crud de cătină, dar și combinațiile sale de nectar de cătina cu mango, aronia, ghimbir, portocale și miere.
În 2013, din dorința de a diversifica domeniile în care activează ca antreprenor, Lucian Popa a decis demararea unei investiții în agricultura. A ales cătina, produs pretabil pentru agricultura ecologică, iar prima investiție a constat în achiziția unui teren de 42 de hectare într-o zonă cu tradiție in pomicultură – valea Mureșului, județul Arad.
În 2014 erau plantate primele 10 hectare de cătină, iar în 2019 proiectul accesa cu succes și prima rundă de fonduri europene. În primii ani, cătina a fost comercializată către procesatori interni și externi, în regim angro.
„În urma unei analize de piață și din dorința de a fi mai aproape de consumatorul final, am decis dezvoltarea business-ului, prin produse finite – suc și nectar. Produsul rezultat este unul cât mai aproape de starea naturală a materiilor prime, fără conservanți, tratamente termice – vorbim despre un produs raw, de nișă.”
Lucian Popa
Începând cu finalul anului 2022, Frootya este produs într-o linie certificată pentru siguranța alimentară cu standardul Global G.A.P, pentru activitățile desfășurate în plantație. Pentru cele din hală, depozitare, curățire, ambalare, procesare, compania deține și certificarea germană IFS.
Pentru anul în curs, Lucian Popa analizează oportunitatea extinderii, printr-o linie de producție automatizată, cu finanțare europeană, dar și optimizarea costurilor prin independența energetică, prin instalarea de panouri fotovoltaice.