O nouă ediție Black Sea ClimAccelerator, dedicată startup-urilor green
Black Sea ClimAccelerator lansează a doua ediție dedicată startup-urilor green dornice să inoveze pentru un viitor mai sustenabil și pune la bătaie o finanțare totală de 300.000 de euro, mentorat, consultanță de specialitate și pregătire pentru atragerea de investiții.
ClimAccelerator este cel mai mare accelerator european care susține lupta împotriva schimbărilor climatice prin dezvoltarea domeniului cleantech, identificând startup-uri care prin inovație și tehnologie pot implementa soluții viabile și scalabile.
Astfel, start-up-urile locale sunt invitate să aplice în perioada 24 mai – 24 iulie cu soluția lor de eco-inovare pentru un mediu mai curat și mai sănătos pe site-ul blackseaclimaccelerator.eu.
Black Sea ClimAccelerator este organizat cu sprijinul EIT Climate-KIC de Impact Hub Bucharest și partenerii principali Raiffeisen Bank și OMV Petrom, The Climate Vertical și partenerul principal Volta, precum și Innovation Accelerator în Bulgaria.
Prima ediție Black Sea ClimAccelerator ne-a arătat că există un potențial imens în piața start-up-urilor green care se află la început de drum. Ne-am dat seama că subiectul nu este doar dezbătut public, ci și în spațiul privat se caută soluții de eco-inovare care au nevoie de instrumente și resurse pentru a-și duce misiunea la următorul nivel. Astfel, în 2022 căutăm o nouă generație de antreprenori care pot să răspundă la provocarea majoră a secolului: schimbările climatice. Astfel, încurajăm antreprenoriatul green prin inovație, creativitate și tehnologie alături de un ecosistem de parteneri, mentori, jurați, investitori.
Adina Crețu, Director Programs & Entrepreneurial Growth la Impact Hub Bucharest
Orice start-up care oferă soluții inovatoare pentru cel mai dezbătut subiect de pe agenda publică (schimbările climatice) poate aplica în Black Sea ClimAccelerator, unde are posibilitatea de a-și scala ideea sau de a atrage investiții. Cele mai promițătoare startup-uri din România și Bulgaria vor intra într-un program complex ce include, fără a se limita la: workshop-uri de modelare de business, marketing, vânzări, management financiar, consultanță de business și pregătire pentru investiții, mentorat individual, sesiuni de pitching, peer sharing, evenimente internaționale și, nu în ultimul rând, o finanțare pentru a-și dezvolta afacerea.
Tipurile de soluții eligibile în Black Sea ClimAccelerator pot aborda teme precum, fără a se limita la: eficientizarea managementului deșeurilor, soluții de agricultură inteligentă (AI), cele care susțin economia circulară prin tehnologie, soluții de reducere a emisiilor de carbon din diverse industrii, cele care utilizează energia verde sau tehnologii verzi pentru un mediu mai curat, cele care propun dezvoltarea de materiale sustenabile cât și orice start-up care contribuie la reducerea emisiilor sau captarea gazelor cu efect de seră.
Anul acesta lansăm a doua ediție a programului de accelerare BlackSea ClimAccelerator, după ce în prima ediție am reușit să inspirăm și să sprijinim 42 de echipe de startup să aibă încredere în ideile lor și să le lanseze în piață. Am un sentiment de încredere și optimism că România va mai oferi lumii un unicorn, de data asta pe zona de climate. Pe lângă aceste startup-uri, am descoperit oameni și organizații cu valori sănătoase care doresc să ni se alăture și să sprijine misiunea noastra. Deja simt că suntem o comunitate climate activă în Romania și că asta poate fi diferențiatorul nostru ca țară, să devenim un ecosistem inovativ de solutii cleantech.
Vlad Gliga, Co-founder al The Climate Vertical
În funcție de stadiul de dezvoltare al business-urilor înscrise, acestea vor fi încadrate într-una dintre cele trei categorii: 1. Early Stage, 2. MVP sau 3. Growth.
Procesul de înscriere este deschis între 24 mai și 24 iulie, pentru prima categorie (Early Stage) care se adresează startup-urilor la început de drum și echipelor care vor să își facă un start-up pentru concretizarea unei idei.
Cele trei categorii
- Early Stage: Startup-urile care au o idee și sunt în stadiul incipient. 16 astfel de startup-uri din România vor primi un grant în valoare de 5.000 de euro și sprijin în validarea ideii de business.
- MVP: Startup-urile care au un prototip validat cu clienți. Pentru această categorie există șase locuri disponibile în program și vor putea primi un grant de 20.000 euro, sprijin în atragerea clienților, precum și consultanță de specialitate în funcție de nevoile specifice.
- Growth: Startup-urile care au deja soluții scalabile. Șase astfel de startup-uri din România vor beneficia de sesiuni de consultanță de specialitate pe nevoile lor specifice, inclusiv pe înțelegerea terms sheet-urilor pentru investiții, de activități de identificare a oportunităților de granturi atât la nivel local, cât și internațional și de activități de facilitare și suport care să le pregătească pentru atragerea de investiții și finanțări.
Toate start-up-urile selectate vor participa și la sesiuni de mentorat individuale, sesiuni de peer sharing la nivel național și internațional și se vor conecta cu actori cheie din ecosistem. În plus, start-up-urile din categoriile MVP și Growth vor participa la evenimente și târguri naționale și internaționale și la Demo Day, un eveniment național în care își vor prezenta soluția în fața jucătorilor cheie din piață și vor participa la sesiuni de networking.
Procesul de selecție pentru participarea în accelerator va fi realizat de către un juriu format din membri cu expertiză diversă atât din mediul antreprenorial, cât și din mediul corporate și investițional. În această ediție, juriul acceleratorului îi include pe: Adina Crețu – Director Programe & Entrepreneurial Growth Impact Hub Bucharest, Andrei Dudoiu – Managing Partner & President of the Board of Directors SeedBlink, Cătălin Velescu – General Manager și Fondator Volta Grup, Hanny Bratu – Marketing & Fundraising Manager la WWF România, Ionuț-Cristian Ciubotaru – Vice President Business Development Gas & Power Division OMV Petrom, Loredana Ianuș – Communication Director la Graffiti PR, Raluca Nicolescu – SME Director Raiffeisen Bank, Vlad Gliga – CEO Rubik Hub & Co-founder The Climate Vertical.
Rezultate Black Sea ClimAccelerator 2021 în România
- au aplicat 179 de start-up-uri ecoinovatoare locale, cu fondatori din toate regiunile țării.
- 28 de start-up-uri au fost selectate în program și au beneficiat, până acum, de mentorat, cu peste 110 ore în sesiuni de 1 la 1, peste 70 de ore de consultanță cu experți în diverse arii și granturi de 200.000 euro.
- Peste 20 de specialiști au susținut mai mult de 50 de ore pe teme de business.
- 4 dintre start-up-urile din program au participat la Hello Tomorrow Global Summit, în Paris, în luna noiembrie 2021.
EIT Climate-KIC este o comunitate a cunoașterii și inovării (CCI), care lucrează pentru a accelera tranziția către o societate zero-carbon și rezilientă la schimbările climatice. În ultimii 10 ani, programul accelerator al EIT Climate-KIC a fost principalul furnizor de soluții de inovare climatică, cu peste 1.500 de soluții acceptate și aproape 1 miliard de euro de capital garantat.
Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de co-working din România, cu o comunitate de aproximativ 2.000 de membri în două locații centrale din București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startup-urilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială.
The Climate Vertical este o inițiativă din România care își propune să rezolve provocările climatice critice prin activarea și implicarea comunității pentru a sprijini startup-urile să construiască soluții durabile.