Primul proiect rezidențial din România cu încălzire gratuită
Dezvoltatorul cu capital autohton Alsin Management va investi peste 40 milioane de euro în dezvoltarea First Estates Pipera, primul proiect rezidențial din România care va oferi încălzire gratuită tuturor locatarilor săi.
Proiectul va reuni 464 de apartamente în patru corpuri de clădire și peste 500 de locuri de parcare. Prima fază, aflată deja în construcție, include 232 de studiouri duble și apartamente cu două, trei și patru camere și va fi livrată în aprilie 2024.
First Estates Pipera este primul proiect rezidențial din România care va oferi încălzire gratuită pentru toți
locatarii, fiind unul dintre cele mai avansate proiecte din țară din punct de vedere tehnologic: peste trei
milioane de euro vor fi investiți în dezvoltarea și utilizarea unui sistem inovator de pompe de căldură
geotermale și panouri fotovoltaice, prin intermediul căruia toți locatarii celor patru imobile ale proiectului vor beneficia de încălzire gratuită.
Eficiența energetică și rezultatele celor două sisteme tehnologice, cel al pompelor de căldură și cel al
panourilor fotovoltaice, au fost certificate în urma unui audit realizat de către BuildGreen, cel mai mare
consultant din România din domeniul proiectării, dezvoltării și certificării clădirilor sustenabile, având în
portofoliu peste 350 de proiecte imobiliare certificate după schemele LEED, BREEAM, WELL și EDGE, cu
o suprafață cumulată de peste 8 milioane de metri pătrați și o valoare investițională de peste 10 miliarde
de euro.
Astfel, cele două sisteme inovatoare ale First Estates Pipera vor produce anual un excedent energetic cu 50% mai mare față de consumurile individuale pentru încălzire ale tuturor apartamentelor.
”Am lucrat o perioadă îndelungată împreună cu echipele dezvoltatorului pentru a identifica cele mai bune soluții tehnice, care să aducă o plusvaloare reală pe piață în aceste vremuri dificile din punct de vedere al costurilor cu energia, care sunt tot mai ridicate. Tehnologiile alese reprezintă o inovație pe piața rezidențială locală și proiectul va utiliza astfel 100% energie regenerabilă, locatarii urmând a avea, probabil, cele mai reduse costuri de întreținere de pe piața locală.
Andrei Sârbu, CEO SVN România, consultantul imobiliar și agentul exclusiv al First Estates Pipera
Panourile fotovoltaice, care vor fi amplasate pe acoperișurile clădirilor, vor produce energia necesară
funcționării integrale a pompelor de căldură și, în funcție de utilizarea acestora, vor furniza și un surplus de electricitate care va fi utilizat de către asociația de locatari conform propriilor decizii.
Salutăm inițiativa First Estates Pipera, ce marchează un nou nivel în dezvoltarea sustenabilă din
Răzvan Nica, managing director BuildGreen
România. Tehnologiile ecologice implementate, generatoare de energie regenerabilă, implică un set de
acțiuni și eforturi tehnice considerabile, reprezentând premisa favorabilă pentru atingerea unui nivel
superior de sustenabilitate. Astfel, la baza proiectului stă asumarea unui angajament solid din partea
dezvoltatorului față de viitorii proprietari, iar îndeplinirea lor va confirma calitatea acestuia pe termen mediu și lung.
First Estates Pipera va include și finisaje de top, printre care uși Porta Doors și Golden Door, tâmplărie
Veka cu 7 camere, parchet triplu stratificat, gresie și faianță La Pamesa și obiecte sanitare și accesorii de
baie Dalet și Kludi. Prețurile de lansare, valabile pe toată durata lunii ianuarie, încep de la 97.000 de euro + 5% TVA.
Proiectul este amplasat în imediata apropiere a unora dintre cele mai reprezentative clădiri de birouri din
zona Pipera, Global City și Swan Office Park, cât și în proximitatea unor instituții de învățământ de top, atât private cât și de stat, precum Cambridge School, Liceul Mark Twain, Școala Privată Turcă, Școala
Germană Hermannoberth și școlile primare și gimnaziale nr. 3 și nr. 10.
SVN România este unul dintre cei mai mari jucători activi pe piața de consultanță imobiliară din România și liderul detașat al segmentului rezidențial. Compania are și trei birouri regionale, în Brașov, Cluj – Napoca și Covasna, fiind consultantul și agentul a peste 15 proiecte rezidențiale amplasate în București și în țară. SVN International Corp are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni, în care activează peste 2.000 de consultanți imobiliari și personal administrativ.