Profesorii luptă pentru schimbările climatice
12 profesori din 8 județe ale țării s-au întâlnit la Cheia, Prahova pentru a participa la Conferința Our climate. Our future desfășurată în cadrul proiectului Climate of Change, de către programul Eco Provocarea. Timp de 4 zile au trecut printr-un proces de învățare despre tot ceea ce înseamnă schimbările climatice și project management.
Proiectul Our climate. Our future implementează o campanie națională de dezvoltare a cunoștințelor, activism pentru tineret și de conștientizare cu privire la interconexiunile dintre schimbările climatice, migrație și modelul actual de dezvoltare prin implicarea atât a influencerilor, a mass-media și a persoanelor care stabilesc tendințe, împreună cu tinerii din comunitățile locale, mentorați de profesori pasionați de mediu.
„Credem în idei și soluții locale, provenind din comunitățile locale (în special tinerii – ei sunt viitorul), ca modalități locale de abordare a schimbărilor climatice la nivel global. O piesă mică într-un puzzle mare. Aceste idei trebuie să fie practice. Așadar vom sprijini profesorii să dezvolte evenimente în comunități prin îndrumarea inițiativelor de tineret.”
Tiberiu Andrei, Manager Eco Provocarea
n următoarele săptămâni, cei 12 profesori vor reuși să conceapă și să implementeze în comunitățile lor 11 proiecte dedicate reducerii impactului schimbărilor climatice manifestate local.
Vocile profesorilor, ale tinerilor și ale tuturor celor preocupați de viitor vor trece granițele sub forma unei petiții. Această petiție va fi înmânată președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unui moment organizat de reprezentanții Climate of Change în cadrul celei de-a 27-a sesiuni a Conferinței Părților (COP 27), care este programată să aibă loc în noiembrie 2022 în Africa.
Cu semnăturile strânse, reprezentanții Climate of Change speră să declanșeze o dezbatere și să stabilească câteva cerințe în agendele politice europene. Mai multe informații despre această petiție și despre cerințele Climate of Change puteți regăsi aici: Petiție Climate Of Change
Eco Provocarea are misiunea să motiveze și să îndrume tinerii, pentru a deveni lideri în domeniul protecției mediului, prin activități practice, prietenoase cu natura, de igienizare, reciclare, târguri de economie circulară sau plantare, sau prin activități educaționale de conștientizare și informare. Eco Provocarea este un program al asociației Viitor Plus – pentru oameni și natură.
Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 16 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea și Biroul Eco.