Schneider Electric
Energie,  Mobilitate,  Știri

Schneider Electric ajută la modernizarea infrastructurii de transport public din Vaslui

Schneider Electric, alături de Invest Dej și Pluton IC (Ukraine), a contribuit la modernizarea infrastructurii publice de transport cu troleibuze în orașul Vaslui. Această inițiativă de colaborare marchează un pas semnificativ către îmbunătățirea mobilității urbane sustenabile și reducerea emisiilor de carbon, subliniind angajamentul companiei pentru susținerea unui viitor mai verde în comunitățile urbane.

Proiectul de modernizare, întreprins de Schneider Electric în colaborare cu Invest Dej și Pluton IC (Ukraine), își propune să transforme rețeaua de transport public a orașului Vaslui, prin integrarea de tehnologii avansate și soluții inovatoare.

Această actualizare complexă are la bază următoarele aspecte cheie:

  • Îmbunătățirea electrificării: modernizarea infrastructurii electrice pentru transportul public, pentru a optimiza circulația troleibuzelor.
  • Expertiza Schneider Electric în managementul energiei va fi valorificată pentru a maximiza eficiența flotei de troleibuze. Consumul de energie va fi monitorizat și optimizat, ducând la costuri operaționale reduse și la o amprentă de carbon mai mică.
  • Gestionarea eficientă a echipamentelor de medie tensiune și un nivel de siguranță sporit pentru transformatoarele uscate Trihal și celulele SM6 asamblate de partenerul licențiat Invest Dej, prin dotarea acestora cu senzori de temperatură și umiditate. Astfel se asigură o funcționare continuă și în siguranță, evitând incendiile în instalația electrică, și reducând costurile de întreținere.
  • EcoStruxure Power Building Operation: platforma colectează și analizează date oferind perspective asupra performanței, eficientei operaționale și a potențialelor oportunități de îmbunătățire. În plus, soluția poate detecta și diagnostica defecțiuni sau anomalii, ajutând personalul specializat să identifice problemele într-un stadiu incipient și să ia măsurile potrivite pentru a preveni oprirea sau ineficiența.

„Acest proiect de modernizare este unul de succes pentru noi, având în vedere provocările cu care ne-am confruntat și pe care am reușit să le depășim alături de partenerii noștri Invest Dej și Pluton IC (Ukraine). Datorită unei gestionări eficiente a proiectului, îngrijorările preliminare cu privire la riscurile asociate cu evenimentele din Ucraina nu au afectat punerea în aplicare a proiectului, și execuția sa a fost efectuată în timp util, rezultatul final depășind toate așteptările.”

Lucian Enaru, Country General Manager România & Moldova Schneider Electric

Toate echipamentele de curent continuu și cele două module prefabricate pentru montarea echipamentelor au fost fabricate la uzina Pluton în Zaporojie, Ucraina. 

Proiectul de modernizare promovează inovația, sustenabilitatea și progresul, transformând infrastructura publică de transport cu troleibuze a orașului Vaslui într-un model de inovație urbană.

Schneider Electric 

Schneider Electric România este subsidiara locală a companiei Schneider Electric, una dintre cele mai performante și mai longevive organizații, cu 25 de ani de activitate în România. Cu un portofoliu de clienți din cele mai diverse domenii economice – de la industria grea la retail, de la construcții la IT – compania furnizează în prezent în România produse și servicii pe patru piețe, toate mari consumatoare de energie electrică și cu obiective de eficientizare a consumului: piața de clădiri comerciale și rezidențiale, piața de industrie, cea de infrastructură și piața de rețele și centre de date.

Conform datelor globale, aceste patru piețe acoperă 70% din consumul energetic mondial, iar Schneider Electric furnizează pentru toate soluții și sisteme de automatizare și optimizare a consumului. Având 300 de angajați care urmează cariere locale și internaționale, Schneider Electric România coordonează în prezent un grup de țări care include Armenia și Republica Moldova. Prin intermediul Bucharest Hub, organizația locală asigură asistență specializată în 16 limbi pentru clienții Schneider Electric din 25 de țări. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *