Studiu: Cum se raportează românii la un viitor mai bun
51% dintre români au auzit vorbindu-se în ultima perioadă despre ideea de sustenabilitate, iar 2 din 3 dintre aceștia se declară pro sustenabilitate, ceea ce sugerează dezirabilitatea acestui tip de comportament la nivel social.
Familia este factorul cheie care influențează comportamentul sustenabil, iar aproape 3 din 4 români confirmă nevoia de informare, respondenții indicând drept factori stimulatori pentru un comportament pro sustenabil informația, implicarea, exemplele de bună practică sau implicarea companiilor private. Acestea sunt rezultatele celui mai recent studiu IRES, “Comportamente de sustenabilitate ale Românilor”, realizat în cadrul campaniei BAT România “Alege Asumat un Oraș Curat”.
Potrivit studiului, între cele mai frecvent evidențiate comportamente sustenabile se numără colectarea și reciclarea selectivă (98%), achiziția de electrocasnice cu consum redus de energie (97%), participarea la acțiuni de ecologizare, împădurire, stoparea defrișării (96%), utilizarea de pungi biodegradabile sau ambalaje reciclabile (95%), izolarea termică a locuințelor (95%), reducerea deșeurilor în urma consumului de alimente (95%) sau utilizarea becurilor de tip led (94%).
Familia este un factor cheie care influențează comportamentul sustenabil, peste jumătate (53%) dintre cei care își autoevaluează deprinderile drept sustenabile, declarând că au fost influențați în adoptarea acestora de către familie. De asemenea, factorii pe care românii îi consideră stimulatori pentru un comportament pro sustenabil sunt informația, implicarea, exemplele de bună practică sau implicarea companiilor private. Nevoia de informare privind sustenabilitatea este confirmată de aproape 3 din 4 români.
“Un viitor mai bun începe cu fiecare dintre noi și cu fiecare gest pe care îl facem, la nivel individual. Ne bucurăm ca, prin acest studiu, să oferim un reper important de informare, așa cum au indicat și respondenții, pentru a încuraja comportamentul responsabil la nivel de societate. Sustenabilitatea este în centrul afacerii BAT și, alături de o strategie foarte clară la nivel de grup și parametri de evaluare specifici, credem în acțiuni concrete și exemple de bună practică care pot să contribuie, în mod real, la un viitor mai bun pentru generațiile următoare.”
Ileana Dumitru, Director juridic și afaceri externe, Aria Europa de Sud – Est din cadrul BAT
“Ne bucurăm să fim alături de BAT in acest efort de înțelegere și sprijinire a ideii de sustenabilitate în România. Deși aparent e un concept de import, sustenabilitatea operaționalizată, cuantificată și măsurată se regăsește în mentalitatea românească fie sub influența tradițiilor dinainte de 1989 pentru generația X, fie sub formă de atitudini formate sau transmise sub influența familiei, a rețelelor de socializare și a televiziunii pentru generațiile Y și Z. Una dintre concluziile cheie ale studiului este că sustenabilitatea este un concept acceptat social, cu un rol sintetic de orientare atitudinală și de modelare a unor comportamente proactive privind colectarea și reciclarea selectivă, consumul redus de energie, grija față de mediu și preocupare pentru viitor. Este de subliniat aici și așteptarea românilor privind implicarea și bunele practici ale companiilor private privind sustenabilitatea.”
Dan Jurcan, sociolog, director de cercetare IRES
Potrivit studiului IRES, 54% dintre români spun că în gospodăria lor, adulții sunt preocupați în cea mai mare măsură de economisirea energiei electrice, a apei, colectare selectivă sau alte acțiuni sustenabile.
Sustenabilitatea este asociată cu susținerea financiară, utilizarea eficientă a resurselor, durabilitate, protecția mediului, utilizarea resurselor regenerabile, reciclare și preocupare pentru viitor. Rugați să definească conceptul, cei mai mulți intervievați au menționat „susținerea financiară a unei idei sau a unui proiect” (18%), iar 15% au precizat că sustenabilitatea se referă la utilizarea eficientă a resurselor, conservarea acestora; mai sunt amintite frecvent și continuitatea sau durabilitatea (11%), responsabilitatea financiară (7%) sau activități benefice pentru mediu și omenire (6%).
Principalele surse de informare cu privire la acțiuni sustenabile sunt reprezentate de televiziune (6 din 10 respondenți), site-uri de internet (aproximativ jumătate dintre intervievați), rețelele de socializare (3 din 10 participanți la cercetare), precum și radio (aproape o cincime dintre respondenți).
Studiul a fost realizat de IRES în cadrul campaniei BAT România – Alege Asumat un Oraș Curat, iar concluziile sale se bazează pe percepțiile unui eșantion reprezentativ de 1.101 respondenți adulți. Studiul a fost realizat de IRES în perioada 28 iulie – 4 august 2023, iar echipa de cercetare a folosit metoda de colectare CATI (interviu telefonic asistat de calculator).
Photo by Markus Spiske