Oltenia Travel Forum
Evenimente,  Turism

A avut loc prima ediție a Oltenia Travel Forum, pentru promovarea și dezvoltarea turismului durabil în regiune

Pe 27-28 martie 2025, Hotel Palace din Băile Govora a găzduit prima ediție a Oltenia Travel Forum, un eveniment dedicat promovării și dezvoltării turismului durabil din Oltenia. Forumul a reunit peste 70 de participanți, printre care antreprenori, experți din domeniu, autorități publice și organizații ale societății civile, toți interesați de viitorul turismului regiunii.

Prima zi a forumului a fost un maraton de discuții pe subiecte cruciale pentru turismul din Oltenia. Temele esențiale abordate au fost:

  • Proiectul pilot al Asociației Kogayon – Oltenia de sub Munte – Geoparc aspirant UNESCO – o inițiativă ambițioasă pentru includerea regiunii în rețeaua globală UNESCO, parte a unui program național de dezvoltare durabilă bazată pe conservarea patrimoniului și implicarea comunităților locale prin geoparcuri și arii naturale urbane;
  • Includerea în 2024 a Ansamblului Constantin Brâncuși în Patrimoniul UNESCO și provocările aduse de aceasta, o temă prezentată de Adrian Tudor, viceprimar al municipiului Târgu-Jiu;
  • Experiența deschiderii și gestionării unui punct gastronomic local în Vaideeni, povestită de Eutalia Elena Sucitu;
  • Coduri de bună practică în turism, dezbătute cu Charlie Ottley, ambasador al Olteniei de sub Munte, Călin Ile (Federația Industriei Hoteliere din România), Violeta Nițescu (director Băile Govora SA) și Florin Stoican, fondatorul Kogayon, care au oferit soluții concrete proprietarilor de unități de cazare;
  • Charlie Ottley, jurnalist și prezentator TV britanic care a vorbit despre construirea imaginii unei destinații turistice, a oferit exemple pozitive și negative din turism și a vorbit despre impactul detaliilor asupra percepției turistice pe termen lung;
  • Oportunități de finanțare pentru turism, prezentate de Lucian Scarlat, reprezentant al BRD Groupe Société Générale;
  • Conservarea patrimoniului cultural, explorată de Irina Leca (Asociația Studiogovora), care le-a arătat participanților că patrimoniul nu se referă exclusiv la clădiri, ci și la poveștile pe care acestea le spun;
  • Colaborarea dintre partenerii locali pentru dezvoltare durabilă, ilustrată prin exemplul de succes din Urlați, prezentat de Mircea Crisbășanu.

Participanții au avut ocazia să descopere regiunea Oltenia de sub Munte și prin ghidul vizitatorului realizat de Asociația Kogayon și a albumului foto Oltenia de sub Munte, semnat de Daniel Mîrlea, fondatorul Vâlcea Naturală.

Activități pe teren și ateliere 

A doua zi a fost dedicată activităților practice:

  • Tur ghidat al patrimoniului cultural al Băilor Govora, organizat de Studiogovora;
  • Workshop pentru autoritățile locale, derulat de specialiștii Urbasofia, care au prezentat rezultatele inițiale ale procesului de evaluare a teritoriului Olteniei de sub Munte și soluțiile pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii.

Perspective de viitor 

Prima ediție a Oltenia Travel Forum a demonstrat că există un interes real și un potențial imens pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului în regiune. Următoarea ediție este deja în planificare pentru anul viitor și consolidează acest forum ca un eveniment de referință pentru turismul din Oltenia.

Evenimentul a fost moderat de Cristi Pitulice, expert și consultant în turism, și organizat de Asociația Kogayon, cu sprijinul Globe 365 și partenerilor BRD Groupe Société Générale, Lidl Romania, Commonland, Ashoka, Aqua Carpatica, Negrini și colegilor din Rețeaua pentru Natură Urbană, Rețeaua Geoparcurilor din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *