Alesonor și Reynaers Aluminium
Companii,  Știri

Alesonor și Reynaers Aluminium: parteneriat pentru dezvoltarea Amber Forest

Alesonor, dezvoltatorul primei suburbii complete Amber Forest, anunță încheierea unui parteneriat cu Reynaers Aluminium România pentru furnizarea de soluții de tâmplărie premium pentru uși și ferestre. Reynaers Masterline 8 High Isolation este cel mai recent sistem dezvoltat în cadrul companiei, care înglobează tehnologia de înaltă generație, pentru un plus de eficiență energetică și funcționalitate.

Parteneriatul susține obiectivele dezvoltatorului Alesonor de a livra locuințele verzi Amber Forest (atât vilele, cât și apartamentele), la cel mai înalt nivel de calitate, confort, eficiență energetică și design modern. Noile soluții de tâmplărie Reynaers Aluminium sunt concepute conform celor mai moderne tendințe pentru construcția clădirilor cu un consum redus de energie, cu acces maxim al luminii naturale, performanțe excelente și grad sporit de siguranță.

Toate aceste caracteristici ale profilelor Reynaers Aluminium aduc multiple beneficii, printre care un nivel excelent de izolare termică, care contribuie la confortul sporit din propria locuință, dar și la eficiența energetică și a costurilor, atât de importante în acest moment.

„Având experiența dezvoltării cu succes a ansamblului rezidențial Amber Gardens, dar și în urma unei analize amănunțite a ofertei de tehnologii și profile de aluminiu recent dezvoltate, am ales să continuăm colaborarea cu Reynaers Aluminium și în Amber Forest.

Profilele de tâmplărie furnizate de Reynaers și-au dovedit calitatea și performanța, contribuind la atingerea unor reduceri semnificative a costurilor cu energia a locuințelor Amber Gardens, unde fiecare locuință din cadrul proiectului folosește doar 10% din energia pe care o consumă o locuință similară de clasa C, de aceleași dimensiuni. Cu siguranță și în Amber Forest vom obține performanțe remarcabile, fiind primul complex din România care respectă standardul energetic NZEB“, a declarat Alex Skouras, Managing Partner Alesonor.

Locuinţele Amber Forest sunt primele locuinţe din România care respectă standardul energetic NZEB, impus de Uniunea Europeană începând cu 2021, fiind clădiri eficiente energetic, şi în acelaşi timp construcţii de calitate, durabile, care integrează tehnologii de ultimă generaţie. 

Suburbia Amber Forest oferă peste 20 de tipuri de vile începând cu două dormitoare și, de asemenea, 14 tipuri de apartamente începând cu două camere, în clădiri joase P+2E+3R. Preţul pentru vilele verzi cu două dormitoare care mai sunt disponibile începe de la 212.000 euro plus TVA, iar preţul apartamentelor verzi cu două camere începe de la 107.000 plus TVA.

Toate locuințele au acces la infrastructură completă, de înaltă calitate, cât și de proximitatea unor zone dedicate pentru familie – şcoală, grădiniţă şi after school, spaţiu de co-working cu săli de conferinţe, zone dedicate pentru recreere, sport, spa, restaurante și cumpărături, precum şi acces direct la pădurea Băneasa. 

„Parteneriatul pentru acest proiect a venit natural ca o continuitate a proiectului de succes Amber Gardens, dezvoltat după cele mai înalte standarde de eficiență energetică. Ne bucurăm că am fost selectați de către Alesonor pentru un proiect unic, în care sunt îmbinate inovația, tehnologia de ultimă oră, orientarea spre detalii, respectul față de client și față de mediul care ne înconjoară. Când două companii care au aceleași valori se întâlnesc, rezultatul este extraordinar”, a spus Daniel Popa, Country Manager Reynaers Aluminium România.

Alesonor și Reynaers Aluminium 

De peste 19 ani, Alesonor, dezvoltatorul proiectului Amber Gardens și al suburbiei Amber Forest, investește în proiecte imobiliare de succes, incluzând proiecte comerciale şi industriale, dar având ca obiectiv principal dezvoltarea proiectelor rezidenţiale de lux și, în același timp, responsabile față de mediu, ce îmbină pasiunea pentru design, calitate și natură. 

Alesonor a dezvoltat și vândut cu succes următoarele proiecte rezidenţiale în București: Clover Residence, Magnolia Residence, Ivy Office Residence, Almond Tree Residence și Amber Gardens. 

Amber Gardens este primul ansamblu rezidențial din România cu vile verzi de lux, care au la bază principiile designului bioclimatic și aplică cele mai performante standarde energetice din lume.

Reynaers Aluminium, parte a grupului Reynaers, este unul dintre liderii europeni specializați în dezvoltarea soluțiilor durabile din aluminiu pentru uși, ferestre, pereți cortină, sisteme glisante, parasolare și sere. 

La nivel global, produsele Reynaers Aluminium se comercializează în 70 de țări. Înființat în 1965, grupul Reynaers, cu sediul în Duffel, Belgia, are peste 2.400 de angajați, în peste 40 de țări, la nivel mondial și a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 555 milioane euro. 

Prezentă pe piața locală din 2006, Reynaers Aluminium România a cunoscut o creștere rapidă pe piața de profil, produsele adresându-se proiectelor rezidențiale, comerciale, office sau industriale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *