2050,  Companii,  Electrocasnice,  Raport de sustenabilitate

Arçelik publică cel de-al 15-lea Raport de Sustenabilitate

Arçelik, unul dintre principalii jucători din industria de electrocasnice din Europa, proprietar al Arctic, lider pe piața locală de profil, lansează cel de-al 15-lea raport de sustenabilitate, care prezintă progresele companiei în acest domeniu în anul 2022.

Raportul reiterează angajamentul Arçelik de a integra sustenabilitatea în centrul strategiei sale de afaceri, punând, totodată, accent pe încurajarea adoptării unui stil de viață sustenabil în fiecare casă.

Pe măsură ce lumea din jurul nostru continuă să se schimbe, presiunea de a acționa mai rapid și mai hotărât devine tot mai puternică. Acum, mai mult ca oricând, companiilor le revine responsabilitatea de a inova pentru un viitor mai sustenabil, iar acest lucru aduce noi provocări. În acest an, am continuat să ne concentrăm asupra obiectivelor noastre strategice, cu accent pe decarbonizare, atingerea net-zero până în 2050, creșterea eficienței produselor noastre și implicarea în crearea unei societăți mai echitabile. Mai mult de atât, ne-am propus să inspirăm și să motivăm consumatorii să adopte un stil de viață sustenabil în propriile lor locuințe, contribuind astfel la construirea unui viitor mai verde.”

Hakan Bulgurlu, CEO al Arçelik

Fabrica Arctic din Ulmi, creștere continuă a indicatorilor de sustenabilitate 

Fabrica Arctic din Ulmi constituie un reper privind utilizarea eficientă a energiei și resurselor, în conformitate cu viziunea centrată pe sustenabilitate a grupului Arçelik. Grație sistemelor performante pe care le integrează, unitatea de producție joacă un rol esențial în atingerea obiectivelor de sustenabilitate ale Arçelik, reprezentând un pilon-cheie în această direcție. 

Fabrica utilizează 100% electricitate verde și sisteme de energie regenerabilă pentru încălzire și răcire, cu panouri solare fotovoltaice pe acoperiș și energie solară concentrată. În prima parte a anului 2023, capacitatea fotovoltaică a unității de producție a fost extinsă cu 160%. 

Datorită sistemelor avansate pe care fabrica Arctic din Ulmi le integrează și eforturilor depuse, în 2022, consumul de energie per produs a scăzut cu 17%, cel de apa cu 25%, iar emisiile de gaze cu efect de sera Domeniul 1 si 2 cu 22%, față de 2021. Din momentul în care unitatea de producție a devenit operațională, au fost prevenite emisii de 684 de tone CO2.

Prin intermediul sistemelor avansate de tratare a apelor reziduale și de colectare a apei pluviale, numai în 2022, s-a reușit reciclarea și refolosirea a 18,362 de metri cubi de apă, echivalentul a 7 bazine olimpice. 

Modelul „digital twin” al fabricii ajustează automat iluminatul și optimizează sistemele de răcire și încălzire. Sistemul de management al clădirii utilizează un algoritm care se bazează pe aproximativ 15.000 de puncte care colectează date în timp real de la peste 650 de senzori și dispozitive de măsurare a energiei. Grație acestor tehnologii, sistemul de iluminat consumă cu 62,9% mai puțină energie electrică decât un sistem neautomatizat. 

În 2022, performanțele fabricii în materie de producție sustenabilă au fost recunoscute la nivel internațional de către Forumul Economic Mondial, care a acordat unității de producție din Ulmi statutul de Sustainability Lighthouse, distincție menită să evidențieze producătorii care aplică inovații Industry 4.0 pentru protejarea mediului, în Europa fiind doar 5 fabrici care au acest statut. Unitatea de producție din Ulmi este prima și singura fabrică din România care deține certificarea LEED Platinum. 

În 2022, Arctic a pus în aplicare 35 de proiecte de optimizare a consumului de energie în cele două fabrici pe care le operează în România. Aceste proiecte au dus la economii de energie de 7.567 GJ și au prevenit emisia a 561 de tone echivalent CO2.

Inițiativele Arçelik pentru un viitor mai verde 

Cel de-al 15-lea raport de sustenabilitate al Arçelik evidențiază importanța pe care sustenabilitatea o are la nivel de business. Arçelik își propune, de asemenea, să inspire un stil de viață sustenabil în fiecare locuință. Un exemplu în acest sens este platforma IYI-GE, o inițiativă ce aduce împreună oameni de știință, reprezentanți ai ONG-urilor, activiști și artiști, pentru a dezvolta idei și proiecte care să contribuie la crearea unei lumi mai bune.

Tranziția către Net Zero a grupului Arçelik

Raportul de sustenabilitate detaliază pașii făcuți de către Arçelik pentru atingerea obiectivului de zero emisii de carbon până în 2050, în conformitate cu Standardul SBTi Net-Zero. Pe parcursul anului 2022, prin proiectele de eficiență energetică implementate, Arçelik a prevenit 7.525 de tone de emisii de CO2 și a economisit în total 94.324 GJ de energie.

În eforturile sale de decarbonizare, Arçelik a atins deja un consum de energie electrică verde de 65% în operațiunile sale globale de producție, iar capacitatea totală de energie regenerabilă instalată la sfârșitul anului 2022 se ridica la 10,20 MW. Compania este, de asemenea, listată în Corporate Knight’s Earth Index pentru practicile sale avansate de gestionare a energiei. 

Angajament față de economia circulară: respect față de planetă

Arçelik inovează constant la nivel de produse și servicii, pentru a contribui la economia circulară prin creșterea ratelor de reciclare a produselor, utilizarea de materiale reciclate în fabricarea produselor și ambalajelor, eliminarea substanțelor potențial dăunătoare, precum și gestionarea adecvată a produselor ajunse la finalul ciclului de viață.

Inițiativele Arçelik se concentrează inclusiv pe creșterea cantității de plastic reciclat în toate gamele de produse, precum și pe extinderea utilizării de bioplastic. Pe parcursul anului 2022, la nivel de grup, au fost utilizate 13.207 tone de plastic reciclat și 11 tone de plastic biocompozit. 

Inovația, o prioritate pentru un viitor sustenabil 

Arçelik a realizat progrese remarcabile în ceea ce privește inovația, fiind inclusă în topul celor 200 de companii din clasamentul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (WIPO). Investind substanțial în viitorul sustenabil al companiei, Arçelik a lansat cu succes și primul său magazin prietenos cu mediul, certificat LEED Platinum. 

Dezvoltarea angajaților și susținerea comunităților

Alături de protejarea naturii și creșterea sustenabilă a afacerii, Arçelik s-a concentrat și pe dezvoltarea capitalului uman, eforturi ce au vizat îmbunătățirea egalității de gen, atât în industrie, cât și la nivel global.

Urmărind să încurajeze cât mai multe femei interesate de domeniile STEM, pe parcursul anului 2022, Arçelik a facilitat accesul la fonduri de peste 8 milioane de dolari către femeile antreprenor și, de asemenea, a continuat programul We-inTech destinat tinerelor femei care aspiră la o cariera în știință, tehnologie, inginerie și matematică, în Pakistan, România, Africa de Sud și Turcia.

În România, Arctic a continuat să promoveze o cultură incluzivă, cu accent pe diversitate și egalitate de gen – extinzând și programul Arctic Women Community, dedicat femeilor din întreaga organizație – și să implementeze programe pentru angajați, aliniate cu ultimele tendințe în materie de tehnologie și digitalizare.

Printre acestea se numără TechPro Academy, inițiativă care vizează îmbunătățirea competențelor inginerilor, specialiștilor și experților seniori care lucrează în grupurile de producție și tehnologie, pentru a crește competitivitatea.

Dezvoltată în colaborare cu Universitatea Koç, TechPro Academy a fost implementată atât în Turcia, cât și în România. În 2022, prin acest proiect, 195 de angajați au beneficiat de 5.785 ore de formare. Un alt program intensiv de dezvoltare este Future In Talent (FIT) Graduate Engineering Program, cu o durată de trei ani, destinat absolvenților de masterat în domeniul tehnic care vizează o carieră în cadrul companiei.

În plus, la nivel global, în 2022, Arçelik a stabilit un nou parteneriat cu Water.org pentru ca 10.000 de kenyeni să aibă acces la surse de apă sigure. Angajații Arçelik din 50 de țări s-au implicat într-o activitate de plogging, care a urmărit să crească gradul de conștientizare la nivel internațional cu privire la adoptarea unui stil de viață sustenabil.

Compania a continuat, de asemenea, să se angajeze în inițiative ce au vizat protejarea vieții marine, prin parteneriate cu World Wildlife Fund (WWF) și Marine Life Conservation Society (DYKD), pentru a recicla plasele de pescuit colectate din Marea Marmara.

Drumul spre viitor

Arçelik continuă să rămână angajat în lupta împotriva schimbărilor climatice. Deși nu se află în prezent în sfera reglementării Taxonomiei UE, în 2022, pentru prima dată, Arçelik a raportat voluntar conform Regulamentului UE privind Taxonomia, evidențiind eligibilitatea și alinierea la acest nou sistem. 

Prin inovație, colaborare și dedicare, Arçelik țintește să devină un lider în lupta globală pentru o lume mai bună. Raportul de sustenabilitate 2022 al companiei, care evidențiază numeroase recunoașteri în domeniul sustenabilității, poate fi accesat aici.

Arçelik

Cu peste 40.000 de angajați la nivel mondial, Grupul Arçelik operează 12 branduri (Arçelik, Beko, Grundig, Blomberg, ElektraBregenz, Arctic, Leisure, Flavel, Defy, Altus, Dawlance, Voltas Beko), subsidiare în 53 de țări și 31 de fabrici în 9 țări.

Arçelik este a doua cea mai mare companie de electrocasnice mari din Europa, conform cotei cantitative de piață (pe baza volumelor) și a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri consolidată de 7,7 miliarde de euro. Arçelik deține 30 de centre de cercetare-dezvoltare și design în întreaga lume, care găzduiesc peste 2.300 de cercetători, deținând până în prezent peste 3.000 de brevete internaționale.

Arçelik a obținut, pentru al patrulea an consecutiv, cel mai mare scor la categoria Bunuri de uz casnic în indicele de sustenabilitate Dow Jones al S&P Global Corporate Sustainability Assessment (pe baza rezultatelor din 16 decembrie 2022). Viziunea companiei este „Respecting the World, Respected Worldwide”.

Arctic 

Arctic este liderul pieței de electrocasnice din România. Cu o istorie de peste jumătate de secol, compania exportă în prezent 84% din producția totală în peste 80 de țări. Arctic este parte din grupul Arçelik din 2002, perioadă în care și-a crescut semnificativ atât cifra de afaceri, cât și capacitatea de producție, integrând sustenabilitatea ca parte centrală a modelului său de afaceri.

Compania deține în România două dintre cele mai mari fabrici de electrocasnice din Europa continentală, fabrica de la Găești unde au fost produse până în prezent peste 42 de milioane de aparate frigorifice și fabrica de mașini de spălat din Ulmi, prima fabrică Industry 4.0 din România, dotată cu cele mai recente tehnologii în materie de robotizare, inteligență artificială, machine learning și automatizare a proceselor.

Datorită performanțelor sale în materie de sustenabilitate, fabrica din Ulmi a fost desemnată de către Forumul Economic Mondial (WEF) drept unul dintre cele mai verzi centre de producție din lume, primind statutul de Sustainability Lighthouse, unul dintre puținele de acest tip din Europa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *