Fundatia Artcic
Companii,  Electrocasnice,  ONG,  Știri

Arctic lansează Fundația Arctic pentru a consolida educația pentru sustenabilitate în rândul românilor

Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, lansează Fundația Arctic, o inițiativă care are drept scop promovarea educației pentru sustenabilitate și care își propune să devină un catalizator al discuțiilor pe teme legate de dezvoltare durabilă. 

Fundația Arctic dorește să aducă valoare în societatea românească și să construiască o cultură în sfera sustenabilității prin încurajarea și sprijinirea românilor în a contribui activ atât în domeniul social, cât și în cel al mediului.

Totodată, aceasta are drept misiune construirea unui cadru care promovează educația în zona sustenabilității, precum și dezvoltarea unor proiecte de impact, în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă. 

În pregătirea lansării fundației, Arctic a desfășurat împreună cu Ipsos, lider global în cercetarea de piață, un amplu studiu pe tema sustenabilității în România, cu scopul de a descoperi semnificația acestui concept în societatea actuală.

Potrivit cercetării, companiile ar trebui să ia atitudine proactivă pentru o planetă sustenabilă, spun 91% dintre cei chestionați, fără a exclude implicarea populației (76%) și a guvernului (67%). 4 din 5 români se declară dispuși să facă mai multe activități pentru sustenabilitate, cu condiția să aibă mai multe cunoștințe în acest sens. Principala barieră este lipsa accesului facil la informație, dar și lipsa resurselor personale – fie timp, fie resurse financiare. 

Cu ocazia lansării, Fundația Arctic a demarat campania Redefinește mândria românească, prin care și-a propus să le arate românilor că a fi sustenabil este o alegere la îndemână, cu care se pot mândri.

Campania vizează să redefinească mentalitățile, folosind citate populare memorabile care au în mod normal un sens negativ și să le ofere o conotație pozitivă, legându-le de obiceiuri sustenabile. Astfel, expresii precum „de căpătat” – pentru haine second-hand, „ca la țară” – pentru mâncarea de la producătorii locali sau „de pomană” pentru mâncarea primită în dar dobândesc valențe noi. 

Compania Arctic are în centrul strategiei sale sustenabilitatea, aceasta reflectându-se nu doar în produsele inovatoare pe care le punem pe piață și în modul de producție, ci și la nivelul valorilor și proiectelor pe care le promovăm. Aspirăm către o societate în care toți oamenii sunt conștienți de problemele legate de sustenabilitate, sunt pregătiți să ia măsuri și transmit mai departe această mentalitate către generațiile viitoare. Misiunea Fundației Arctic este de a-i inspira pe cât mai mulți români, atât din mediul de business, cât și consumatori, să acționeze pentru binele comun.”

Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic

Din boardul Fundației Arctic fac parte Murat Büyükerk, CEO Arctic România, Gabriel Eremia, Marketing & Product Management Director Arctic România, Virginia Oțel, Corporate Communication Director Garanti BBVA România, Ruxandra Mercea, fondator Școala Încrederii, Ionuț Dună, Head of Indirect Sales Enel România. 

Fundația Arctic

Fundația Arctic este o organizație non-guvernamentală, nonprofit și apolitică a cărei misiune este să devină un catalizator al discuțiilor pe teme legate de sustenabilitate, un susținător al educației în materie de dezvoltare durabilă și un pilon de sprijin în evoluția României, ca societate, către un viitor mai bun. Fundația Arctic a fost fondată de compania Arctic și acționează ca o organizație independentă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *