DEEE
Economie Circulară,  Știri

Cât poluează producția unui calculator?

Tehnologia avansează, astfel că cererea pentru noi modele de laptopuri și calculatoare este în prezent la cel mai înalt nivel din istorie. Peste 300 de milioane de calculatoare și laptopuri se produc anual, iar consumatorii obișnuiesc să înlocuiască modelele deținute cu altele noi, în medie, o dată la doi ani. Din păcate, produsele vechi nu sunt oferite altor consumatori pentru a fi utilizate în continuare și ajung, de multe ori, abandonate în mediul înconjurător ori aruncate la gunoiul menajer, în loc să fie colectate și oferite spre reciclare.

Reprezentanții Asociației RESPO DEEE informează că, dacă am fi mai cumpătați în a cumpăra atât de des noi produse IT&C și dacă le-am oferi spre utilizare ori reciclare pe cele ieșite din uz, am contribui într-un mod semnificativ la diminuarea poluării mediului înconjurător. Asta, deoarece fabricarea de noi astfel de produse necesită milioane de tone de apă, tone de substanțe chimice sau combustibili fosili, precum și noi resurse de componente rare ce sunt din ce în ce mai greu de găsit și exploatat.

„Trăim în era digitalizării când majoritatea dintre noi apelează la PC-uri pentru a comunica cu ceilalți și pentru a îndeplini sarcinile de serviciu de zi cu zi. Mulți dintre noi dețin atât calculatoare cât și laptopuri, acasă și la birou. Apar procesoare mai puternice, aplicații și softuri de operare care necesită o putere superioară, astfel că cei mai mulți dintre noi vor să țină pasul cu tehnologia și își cumpără produse IT&C noi, în medie, la doi ani de zile. Cererea pentru producția de noi echipamente crește în pas cu tehnologia, însă nu toți consumatorii știu ce se ascunde în spatele acestei producții în masă. Pentru a produce un simplu computer cu monitor, se utilizează peste 1,5 tone de apă, peste 20 de kilograme de substanțe chimice și apoape un sfert de tonă de combustibili fosili. Da, pentru un singur calculator! Și să ținem cont că anual se produc peste 300 de milioane de computere noi în întreaga lume! În plus, pentru fiecare calculator sunt necesare componente rare ce implică exploatare minieră, care, la rândul ei, poluează masiv mediul înconjurător.”

Cristian Pocol, președintele Asociației RESPO DEEE
DEEE

Ce conțin calculatoarele/laptopurile?

Calculatoarele și echipamentele electronice sunt fabricate din mai multe tipuri de plastic, metal, sticlă și metale prețioase. 

Placă de bază

Placa de bază este ceea ce putem numi „inima” computerului. În afară de plastic, ea este fabricată în mare măsură din metale prețioase precum cuprul, argintul și aurul.

Baterie

Deși bateriile pot fi dificil de reciclat din cauza substanțelor toxice pe care le conțin, acest lucru nu înseamnă că nu pot fi folosite în mod adecvat. Pe lângă faptul că sunt reutilizate în modelele mai noi de laptop, există diverse materii prime care pot fi obținute prin reciclarea bateriilor și utilizate cu ușurință în alte scopuri. 

Cabluri

Cablurile care conectează diferitele componente ale laptopului sau computerului sunt fabricate din materiale conductoare precum cuprul, un material ușor reciclabil. La fel ca și alte metale, cuprul este o resursă finită, ceea ce înseamnă că este esențial să îl reciclăm cât mai mult posibil.

Cum protejăm mediul dacă reciclăm corect?

Conform statisticilor comunicate de Asociația RESPO DEEE, mai mult de 50% din amprenta totală de carbon a computerului/laptopului este generată în procesul de fabricație.

Fabricarea unui computer cu monitor necesită folosirea a cel puțin 1,5 tone de apă, peste 20 de kilograme de substanțe chimice și aproape 250 de kilograme de combustibili fosili, conform Electronics TakeBack Coalition.

Pe de altă parte, reciclarea corectă a computerelor contribuie la conservarea resurselor naturale. Beneficiul principal al reciclării computerelor este că materiile prime pot fi reutilizate în mare proporție pentru a fabrica produse noi, fără a mai fi nevoie de exploatarea resurselor limitate din natură. Conform ultimelor cifre, 300 de milioane de computere și 1 miliard de telefoane mobile intră în producție anual și este de așteptat ca volumul lor să crească cu 8% pe an în următoarea decadă.

Reciclarea unui milion de laptopuri poate economisi suficientă energie pentru a alimenta 3.500 de case pentru un an și se pot crea 296 de locuri de muncă în plus pe an pentru fiecare 10.000 de tone de deșeuri de computere procesate. 

Până la 7% din aurul lumii este conținut în prezent în deșeurile electronice, cu 100 de ori mai mult aur într-o tonă de deșeuri electronice decât într-o tonă de minereu de aur. Cu doar 17,4% din deșeurile electronice reciclate în 2021, multe metale prețioase, cum ar fi aurul, argintul, cuprul și platina, au fost aruncate sau arse în loc să fie colectate și refolosite. 

Potrivit International Solid Waste Foundation, aceste deșeuri sunt evaluate la aproape 57 de miliarde de dolari. Acesta este un număr mai mare decât PIB-ul majorității țărilor.

Generăm anual peste 57 de milioane de tone de DEEE

În 2021, omenirea a generat o cantitate record de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) la nivel mondial, peste 57,4 milioane de tone, după cum arată Global Waste Monitor. 

Soluția este să ne schimbăm modul în care consumăm. De exemplu, putem folosi un computer sau un laptop între 4-6 ani, până când acesta se strică și devine mult prea costisitor de reparat. Ulterior, odată devenit deșeu, acesta trebuie introdus în circuitul corect de reciclare.

„Odată ce nu le mai folosim, deșeurile nu trebuie aruncate la gunoiul menajer sau în mediul înconjurător, ci oferite spre centre de reciclare specializate în DEEE-uri. Doar acolo ele sunt dezasamblate corect și sunt sortate componentele ce pot fi reutilizate la fabricarea de noi astfel de produse, susținând astfel economia circulară. În caz contrar, calculatoarele și laptopurile ieșite din uz ajung să fie arse și să polueze aerul și solul cu substanțe chimice periculoase. Trebuie să conștientizăm că anual peste 57 de milioane de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) sunt generate în fiecare an, iar doar 17% dintre acestea ajung în centrele de reciclare.”

adaugă  Cristian Pocol, președintele Asociației RESPO

Cum reciclăm DEEE-urile în România

„În România, cei care vor să se recicleze calculatoarele și laptopurile ieșite din uz, devenite astfel DEEE-uri, le pot preda gratuit spre centrele de reciclare echipamente electrice și electronice. Trebuie să ne contacteze telefonic la numărul verde 0800 800 219 sau online pe www.respo.ro, iar noi îi vom ghida spre cel mai apropiat centru de reciclare a DEEE-urilor sau un colector va sosi la adresa menționată pentru a ridica gratuit produsele ce urmează a fi predate spre cetrele de reciclare.

Putem expedia gratuit și cutia RESPO în care destinatarul poate pune, în timp, mai multe DEEE-uri, de la telefoane, la imprimante, tablete sau orice produs electric și electronic de mici dimensiuni, ieșit din uz. Când cutia se va umple, ne poate contacta iar un colector va sosi la domiciliu sau la sediul firmei pentru a o prelua gratuit. În acest mod ne asigurăm că aceste deșeuri nu ajung în mediul înconjurător și nici la gunoiul menajer, ci vor ajunge în fluxul de reciclare, de unde materiile prime separate corect vor fi reutilizate la fabricarea de noi produse, susținând astfel economia circulară”

Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *