Cum putem oferi tuturor acces la energie electrică?
15 familii dintr-o comunitate defavorizată vor avea acces la energie electrică printr-un proiect al Asociației Politeia pentru reducerea sărăciei energetice în rândul persoanelor vulnerabile.
Într-o perioadă în care toată societatea este preocupată de problema energiei, există încă mulți români care nu au posibilitatea de a avea acces legal la rețeaua electrică, așa că nu pot asigura familiilor lor condiții minimale de viață.
Prin proiectul „Lumină pe strada Piersicilor”, Asociația Politeia își propune să facilitarea branșării la rețeaua electrică prin realizarea lucrărilor de instalație de interior pentru 15 familii dintr-o comunitate marginalizată de pe strada Piersicilor, satul Dârvari, județul Ilfov, precum și maparea situației pentru alte 20 de familii de aici.
Sărăcia energetică, o problemă acută la nivel global, afectează mai ales cetățenii vulnerabili care care nu își pot asigura condiții de viață decente, din cauza unei combinații de venituri mici, cheltuieli mari cu energia și eficiență energetică scăzută a locuinței.
Oameni din comunitățile defavorizate stau în locuințe care sunt în mare parte improvizate, nu dețin acte de proprietate pentru terenurile pe care și le-au construit și, prin urmare, nu s-au putut branșa legal la rețeaua electrică, deși își doresc acest lucru.
Cum principala piedică în asigurarea accesului la energie electrică este situația materială dificilă, prin acest proiect, 15 familii – aproximativ 30 de adulți si 30 de copii – care nu s-au putut conecta legal la rețeaua electrică vor avea acum acces mai ușor la acest serviciu de importanță vitală.
Asociația Politeia va menține permanent relația cu localnicii prin intermediul unui facilitator comunitar din rândul acestei comunități. După identificarea blocajelor și situațiilor dificile ale acestor familii, întreg procesul va fi documentat într-un ghid ce va fi pus gratuit la dispoziția asociațiilor/societății civile, autorităților, dar și locuitorilor din alte zone care se confruntă cu situații similare.
„Deși să ai curent în casă ar trebui să fie în 2022 ceva normal, iată că pentru mulți oameni acest lucru rămâne un privilegiu. În 2020 ne-am propus să aducem lumină pe strada Piersicilor (Dârvari, jud. Ilfov), un obiectiv curajos, ținând cont că vorbim de peste 50 de familii. Prin donațiile primite la Fondul de Solidaritate Politeia, am reușit până acum să sprijinim financiar și logistic branșarea la curent pentru cel puțin 15 locuințe.
Sperăm acum, prin acest proiect, să facem un pas înainte și pentru cei care încă nu au lumină în case, dar și să popularizăm aceste situații, să căutăm soluții împreună cu actorii și decidenții implicați în procesul de branșare și să oferim un model care să poată fi replicat și în alte comunități.”
Mihai Vasile, președintele Asociației Politeia, expert în politici publice
Proiectul „Lumină pe strada Piersicilor” este derulat de Asociația Politeia și finanțat prin apelul Conectare.Dezvoltare.Acces, dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Enel România.
Politeia
Politeia este un ONG înființat în octombrie 2014 cu scopul de a contribui la îmbunătățirea educației în România. Politeia reprezintă o încercare de a înțelege problemele educației din România și de a oferi un sprijin celor care doresc să descopere și să se dezvolte independent.
Apelul Conectare.Dezvoltare.Acces
Conectare.Dezvoltare.Acces este un apel dedicat inițiativelor dezvoltate de organizațiile din România care sprijină comunitățile vulnerabile și care contribuie la trei dintre prioritățile de intervenție ce au ca reper Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, stabilite de Organizația Națiunilor Unite – ONU: Accesul la educație de calitate (ODD4), Accesul la energie, cu focus pe combaterea sărăciei energetice (ODD7) și Dezvoltare economică prin acțiuni de inovare socială (ODD8).
Conectare.Dezvoltare.Acces este un apel de proiecte dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Enel România.
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.
Enel România
Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, precum și al producției de energie electrică din surse regenerabile și al soluțiilor și serviciilor energetice avansate, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.200 de angajați în România și oferă servicii unui număr de peste 3 milioane de clienți.
Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală ce depășeste 131.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel. Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt unii dintre principalii furnizori de energie din țară, iar oferta lor include atât electricitate și gaze naturale, cât și servicii de asistență pentru casă.