ROCA-Agri-RDF.
Agri,  Raport de sustenabilitate

Holdingul ROCA Agri RDF a publicat primul Raport Anual de Sustenabilitate

ROCA Agri RDF, holdingul de agricultură al ROCA Investments, anunță publicarea primului său Raport de Sustenabilitate, aferent anului 2022, care evaluează impactul generat de activitățile sale asupra ariilor sociale, economice și de mediu și anunță pilonii strategici care guvernează acțiunile de sustenabilitate ale grupului.

Lansarea Raportului se subsumează strategiei prin care holdingul va adopta reguli solide de bune practici, ce vor contribui pe termen lung la dezvoltarea agriculturii sustenabile în România, fiind un angajament intern asumat de ROCA Agri RDF, la inițiativa acționarilor săi, ROCA Investments și Florin Deznan.

Astfel, anticipând Directiva Europeană aplicabilă începând cu anul financiar 2024, privind raportarea sustenabilității corporative, ROCA Agri RDF urmărește o abordare integrată în segmentul agriculturii sustenabile, propunându-și să devină un jucător de tip one-stop-shop pentru fermieri și să aducă inovație în agricultura românească, prin intermediul unei abordări digitalizate, cu productivitate crescută. 

În plus, prin transferul know-how-ului către partenerii săi, holdingul încurajează dezvoltarea sustenabilă a agriculturii locale, promovează practici responsabile și eficiente și contribuie la creșterea acestui sector vital pentru economie și mediu. 

Agricultura competitivă a viitorului, cea care se va tranzacționa pe marile burse internaționale, este agricultura sustenabilă, iar România are toate atributele pentru a redeveni un jucător strategic pe harta europeană a agriculturii. De aceea, aplicarea unor principii solide, măsurabile prin intermediul rapoartelor anuale de sustenabilitate, reprezintă un pas înainte în strategia noastră de scalare a acestui sector strategic al țării.

Florin Deznan, Președintele Consiliului de Administrație ROCA Agri RDF

La ROCA Agri RDF, ne-am asumat cu hotărâre rolul de a fi pionieri în promovarea unei agriculturi sustenabile în România. Ne concentrăm eforturile și resursele pentru a dezvolta și pune la dispoziție fermierilor soluții inovatoare și eficiente, care să contribuie la creșterea sustenabilă a sectorului agricol. Suntem mândri să jucăm un rol activ în asigurarea prosperității comunităților agricole, oferindu-le acces la tehnologii avansate, abordări digitalizate și expertiză de vârf. Angajamentul nostru este să fim un partener de încredere pentru fermieri și să promovăm împreună un viitor mai responsabil pentru agricultura românească.

Alexandru Savin, CEO ROCA Agri RDF

Raportul stabilește un nou set de standarde la nivelul agriculturii românești, identificând 5 piloni strategici de sustenabilitate pentru ROCA Agri RDF:

  • Capitalul de Dezvoltare și Investiții
  • Agricultură Sustenabilă și Trading
  • Produse Sustenabile
  • Capitalul Natural
  • Capitalul Social

Între prioritățile holdingului sunt incluse, astfel, achiziția de ferme și terenuri de înaltă calitate, atragerea altor companii relevante în cadrul holdingului, dezvoltarea ariei de producție și a celei de logistică, zonarea climatică, investiții în cercetare și dezvoltare aplicată pentru obținerea de produse de calitate și certificate, gestionarea resurselor naturale și protejarea biodiversității sau investiții în programe de educație pentru fermieri și angajați, inclusiv în programe de leadership pentru agricultori. 

ROCA Agri RDF își prezintă în cadrul Raportului și Strategia de Sustenabilitate, care prioritizează multiple obiective ale agriculturii sustenabile, precum protejarea și conservarea biodiversității, reducerea amprentei de carbon, adaptarea inteligentă la schimbările climatice, abordări corecte de business, optimizarea responsabilă a resurselor naturale și implementarea tehnologiilor inovatoare.

Entitățile incluse în procesul de raportare sunt companiile care fac parte din Holdingul ROCA Agri RDF:  RDF SA, RDF Agricultură şi Adidana. Raportul de Sustenabilitate nu se referă la activitatea companiilor Supliment şi Dachim, achiziționate recent de ROCA Agri RDF, acestea fiind integrate în holding la finalul anului 2022.

Holdingul ROCA Agri RDF a fost lansat în luna iulie 2022 și vizează, ca obiectiv pe termen mediu, listarea pe piața principală a Bursei de Valori București. În 2022, holdingul a generat afaceri de peste 156 milioane de euro (cifră raportată la decembrie 2022) și și-a dublat suprafața agricolă exploatată, ajungând la un total de 4.000 de hectare. Prin intermediul companiilor deținute, cu activități în plină expansiune națională, holdingul este unul dintre principalii jucători pe piața producției și distribuției de inputuri, precum și a comerțului cu cereale.

ROCA Investments, acționarul majoritar al ROCA Agri RDF, este un brand fondat de Impetum Group. Compania cea mai dinamică de private equity din România, ROCA Investments este specializată în preluarea, în calitate de acționar majoritar, a companiilor antreprenoriale de dimensiune medie și transformarea acestora în performeri în sectoarele strategice în care activează. 

Prin intermediul holdingurilor și companiilor sale, ROCA Investments este prezentă în 14 județe ale țării, în 2 sectoare de activitate strategice pe care s-a specializat: sectorul industrial, prin intermediul holdingului ROCA Industry, și sectorul de agribusiness, prin intermediul holdingului ROCA Agri RDF. 

Recent, holdingul industrial ROCA Industry a lansat propriul Raport de Sustenabilitate, stabilind astfel noi standarde la nivelul industriei româneşti pentru măsurarea impactului şi a performanţelor strategiilor de sustenabilitate.

Raportul de Sustenabilitate poate fi vizualizat aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *