salvati copiii cerințe educaționale speciale
Educație,  ONG,  Social,  Studii & Rapoarte

Sondaj: În 54,7% dintre școlile unde învață și elevi cu cerințe educaționale speciale, consilierul școlar vine doar ocazional

În 54,7% dintre școlile unde învață și elevi cu cerințe educaționale speciale (CES), consilierul școlar vine doar săptămânal sau ocazional, în vreme ce 44,3% beneficiază de serviciile unui consilier școlar permanent.

Pentru a sprijini din punct de vedere educaţional şi social copiii din familii defavorizate socio-economic şi copiii cu cerinţe educaţionale speciale, din anul 2020 Salvaţi Copiii derulează 7 programe locale, în judeţele Dâmboviţa, Dolj, Ilfov, Giurgiu, Vaslui şi municipiul Bucureşti, prin proiectul O şcoală pentru fiecare

Sondajul a fost realizat în perioada 1-14 noiembrie 2022 în rândul a 192 de respondenti, directori de școli și profesori. În școlile respondente, au fost identificati 1.125 de copii cu CES, în condițiile în care în aceste școli învață aproximativ 50.000 de elevi; dintre aceștia au un diagnostic medical 625, iar dintre cei diagnosticați, 375 au recomandare de însoțitor. Totuși, mai puțin de jumătate, doar 125, beneficiază de însoțitor (shadow, părinte însoțitor, profesor itinerant, profesor de sprijin etc.). 

Dintre școlile cuprinse în anchetă, 66,7% sunt în mediul rural, iar 33,3 % sunt în mediul urban.

Rezultatele cercetării Salvați Copiii

Resursele pentru Incluziunea copiilor cu CES:

  • 169 (88%) dintre școli au consilier școlar;
  • 70 (36,5%) dintre școli beneficiază de profesor de sprijin;
  • 49 (25,5%) dintre școli beneficiază de profesor itinerant;
  • 100 de școli (52,1%) beneficiază de logoped;
  • Alte resurse în 6 școli (3,1%).

Gradul de pregătire a cadrelor didactice din școală pentru activități care necesită competențe necesare de a lucra cu copiii cu CES:

  • 11,5% dintre respondenți consideră că sunt pregătite în foarte mare măsură;
  • 12% dintre respondenți consideră că au competențe, dar este nevoie de mai mare implicare;
  • 15,6% dintre respondenți consideră că sunt pregătite în mare măsură;
  • 17.7 % preferă să nu răspundă la această întrebare;
  • 43,2% dintre respondenți consideră că au competențe minime.

Adaptările spațiului fizic pentru persoane cu dizabilități:

  • 135 (70,3%) de școli au rampă de acces;
  • O școală (0,5%) are lift pentru scaun rulant;
  • 10 (5,2%) dintre școli au toalete adaptate pentru persoane cu dizabilități;
  • 12 (6,3%) Altele;
  • 52 (27,1%) Spațiul fizic nu este adaptat în niciun fel.

În România, elevii cu cerințe educative speciale (CES) și/sau cu dizabilități sunt cuprinși în învățământul special și, o parte dintre ei, în învățământul de masă:

  • Aceștia se regăsesc la toate nivelurile de educație și reprezintă 1,8% din populația școlară cuprinsă în învățământul de masă (53,2 mii de elevi).
  • Distribuția pe categorii este următoarea: 43.063 de elevi cu CES; 9.268 de elevi cu certificat de handicap; 46 de elevi școlarizați în spital; 828 de elevi școlarizați la domiciliu.
  • Numărul elevilor cu CES și/sau dizabilități incluși în învățământul de masă diferă de la un nivel de educație/rută de formare la alta. Astfel, efectivele din învățământul primar sunt relativ similare cu cele din învățământul gimnazial. Însă, la nivelul învățământului secundar superior (liceu și școală profesională) efectivele scad la aproape jumătate, fapt care atrage atenția asupra reducerii caracterului incluziv al învățământului de masă odată cu trecerea la nivelurile superioare de educație.

În acest context, pentru a sprijini din punct de vedere educaţional şi social copiii cu cerinţe educaţionale speciale și copiii din familii defavorizate socio-economic, din anul 2020 Salvaţi Copiii derulează 7 programe locale, în judeţele Dâmboviţa, Dolj, Ilfov, Giurgiu, Vaslui şi municipiul Bucureşti, prin proiectul O şcoală pentru fiecare.

Obiectivul proiectului este să contribuie la prevenirea abandonului școlar și la o mai bună incluziune a copiilor în risc de abandon școlar și copiilor cu CES, prin servicii integrate de prevenire și intervenție, inclusiv prin intervenții asupra părinților/reprezentanților și specialiștilor din educație și servicii sociale.

Intervențiile care se adresează copiilor cu CES includ: oferirea de sprijin educațional direct, activități de dezvoltare personală realizate de către cadre didactice și consilieri angajați prin proiect, formarea cadrelor didactice și a personalului de sprijin pentru lucrul cu copii din această categorie pe baza metodologiei de intervenție SNAP (Students Needs Action Pack) dezvoltată de Salvați Copiii Internațional și adaptată la contextul românesc.

Rezultatele intermediare ale proiectului

  1. 470 de copii vulnerabili (copii cu CES și copii din grupuri defavorizate) cu vârsta între 4 și 16 ani au beneficiat de servicii integrate pentru prevenirea abandonului școlar – de tip Școală după Școală (cu program zilnic de 4 ore) pentru acoperirea carenţelor educaţionale acumulate, de tip Grădiniţă Estivală pentru a asigura o bună integrare în ciclul primar a copiilor de vârstă preşcolară care nu au participat/au participat sporadic la activităţi de educaţie preşcolară, de activităţi de dezvoltare personală și măsuri de sprijin social.
  2. 520 de părinți sunt integrați  în proiect și participă la programe de educație parentală și servicii de consiliere. 
  3. Au fost organizate 7 campanii locale de informare și conștientizare privind educația incluzivă pentru 900 de persoane – elevi, cadre didactice, părinți și membri ai comunităților vizate, cu sprijinul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Ilfov.

În 2022-2023, vor beneficia de intervenție directă peste 1.500 de persoane: copii și aparținători și vor fi formate 170 de cadre didactice.

Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 1.115.000 € oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală (eeagrants.ro si frds.ro). Obiectivul principal este de a contribui la prevenirea abandonului școlar și la o mai bună incluziune a copiilor în risc de abandon școlar și copiilor cu CES, prin servicii integrate de prevenire și intervenție, inclusiv prin intervenții asupra părinților/reprezentanților și specialiștilor din educație și servicii sociale.

Proiectul este implementat în parteneriat cu Save the Children Norway, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Ilfov şi cu şcoli din judeţele mai sus menţionate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *