Arborele cu numărul 1 milion al programului Adoptă un Copac
Poluarea, inundațiile, furtunile devastatoare, seceta, canicula, înzăpezirile și alte efecte ale schimbărilor climatice au ajuns să facă parte din calendarul sezonier al marilor orașe și al Bucureștiului.
„Împădurești pentru București” este o campanie de conștientizare adresată cetățenilor preocupați de păduri și de modul în care acestea le pot face viața mai bună, precum și de atenuarea și combaterea efectelor schimbărilor climatice, prin toate mijloacele posibile, dar mai ales prin creșterea suprafețelor împădurite din localități și din afara acestora.
În plus, trei ghiduri educaționale adresate elevilor din clasa pregătitoare până la clasa a XII-a, precum și un ghid practic de plantare pentru toți cei care își propun și își doresc să planteze sunt disponibile gratuit pentru a fi descărcate de pe site-ul Adoptă un Copac.
Primul milion de copaci
Asociația Viitor Plus, prin programul Adoptă un Copac – care a plantat arborele cu numărul 1 milion, în 15 ani de existență – a facilitat un dialog între parteneri importanți responsabili de o schimbare de abordare în atitudinea cetățenilor, autorităților și companiilor față de implicarea directă, permanentă și pe termen lung.
Astfel, Cătălin Striblea – jurnalist; Corina Murafa – expert în schimbări climatice; Mircea Ilie – expert în sustenabilitate și membru în Consiliul Director Viitor Plus; Adrian Asănică – decanul facultății de Horticultură din cadrul USAMV București; Alexandra Nistor, Sustainability Manager în OMV Petrom; Iulia Botar, CSR & Communication Director GRF+; Teia Ciulacu, președinta Viitor Plus și Rebecca Popescu, manager parteneriate Adoptă un Copac, au adus în dezbatere mai multe modele de implicare și au identificat nevoia de soluții în combaterea și atenuarea efectelor schimbărilor climatice.
Evenimentul-dezbatere a putut fi urmărit live în social media, iar concomitent, în mai mult de 25 de școli din Capitală, peste 1.500 de copii și profesorii lor au plantat 563 de puieți, care reprezintă numărul anilor care au trecut de la prima atestare documentară a Capitalei.
„Avem nevoie de arbori, mult mai mulți arbori în orașe. Bucureștiul are doar 22% suprafață umbrită, în timp ce alte capitale europene ajung la 40, 60, chiar 72%, cum este Oslo. Adoptă un Copac nu zice doar „Vrem păduri!”. Noi le și facem. Am creionat campania Împădurești pentru București, am pregătit deja și trimis profesorilor din 25 de școli bucureștene puieți dintre speciile potrivite orașului nostru, un ghid educațional pentru a învăța elevii despre importanța pădurilor, dar și cum să planteze corect. Luni și marți le-am distribuit arbuștii – sălcioară, păducel, cătina roșie. În această dimineață, voluntari din aceste 25 de școli au plantat alături de noi. La finalul zilei, 563 de puieți au fost puși în pământ, celebrând astfel tot atâția ani de când există Bucureștiul. Un gest simbolic care sperăm să fie continuat de fiecare dintre voi, cei iubitori de natura, dar mai ales de autorități, pe care le rugăm să se implice mai mult.”
Teia Ciulacu, președinta asociației Viitor Plus
„Avem obligația, fie că suntem reprezentanți ai autorității locale sau simpli bucureșteni, să ne gândim la viitorul următoarei generații.
Să plantezi un copac, să respecți natura și să faci ce ține de tine pentru a îmbunătăți ziua de mâine reprezintă o îndatorire morală, un gest firesc într-o societate normală.
Dacă fiecare dintre noi ar planta un copac, oriunde, chiar și în fața blocului sau în curtea școlii, dacă ne-am preocupa mai mult să explicăm generațiilor următoare cât de important este să protejăm mediul în care trăim, imaginea Bucureștiului s-ar schimba.
Ca autoritate locală susținem și sprijinim orice acțiune de plantare urbană, am oprit defrișarea și toaletarea abuzivă a mii de copaci prin verificări riguroase și am solicitat tuturor dezvoltatorilor sau firmelor de construcții, conform legii, să planteze în compensare arbori, atunci când proiectele pe care le derulează presupun defrișări.
Salut inițiativa celor de la Viitor Plus, care au realizat proiectul „Împădurești pentru București” și sper că vom avea cât mai multe astfel de colaborări astfel încât să avem cât mai multe zone verzi în Capitală.”
Nicușor Dan, Primarul General al Municipiului București
„Împădurești pentru București” continuă în școlile din București, dar și din țară, dar și printre cetățenii care își doresc să se implice pentru un oraș mai curat și medii urbane mai sănătoase.